În timpul în care ziarele patriei se umple de contraspioni de care nu se poate spune că au făcut poliție politică, anumite subiecte, elementare, tot neanalizate rămân, de parcă e nevoie să dea cineva aprobare ce să se discute în presă și ce nu.
Așadar, în vremea ce în mass-media se strecoară noutăți vechi de trei decenii, tot nu devine subiect de dezbatere supraîndatorarea menajelor, legătura dintre majorarea taxării/tăierea salariilor și explozia creditelor neperformante. Împrumuturi la care băncile au început să execute garanțiile târziu, după ce tranzacțiile pe piața imobiliară s-au blocat. Și o altă chestiune, de care nu se vorbește sunt împrumuturile în dolari contractate de stat la care nu s-a făcut hedging. Sau problematica datoriei publice ce s-a triplat, fără însă ca fondurile deturnate pe seama îndatorării și a despăgubirii victimelor comunismului să plece din România, și așa au devenit brusc importante instrumentele de piață și IPO-urile, în locul zicerii “Nu ne vindem țara!”.
Dar apropo de IPO-uri, e ciudat că anchetatorii din presă nu dezleagă enigma de ce n-au fost ele lansate în 2009, ca la polonezi, ci abia după ce datoria suverană a crescut. Iar tematica neabordată, de parcă totul intră în discuție în țara asta numai când primește undă verde de sus, merge până într-acolo încât apare întrebarea de ce se pomenește doar de controlul cererii agregate, nu și de încurajarea ofertei de bunuri și servicii. Mai ales că reducerea TVA trebuia însoțită de așa ceva, pentru că altfel comercianții au tendința să absoarbă venitul disponibil cu prețuri mai mari.
Această idee cu oferta, dacă era pusă pe tapet, venea natural “la pachet” și cu nedumerirea de ce nu apar niște rețele de colectare și distribuție a mărfurilor autohtone, dacă tot există marea supărare că hipermarketurile vând importuri. Fiindcă dacă s-ar încuraja productivitate și ar fi abundență de mărfuri pe piețe, prețurile s-ar duce în jos și pensionarii n-ar mai face turism cu tramvaiul pe care au gratuitate ca să “arbitreze” o legătură de pătrunjel mai ieftină. Însă pentru că tot am adus vorba de el, amintesc faptul că tramvaiul îngropat se numește metrou. Francezii și englezii, la fel de sufocați de trafic ca și noi, l-au pus să circule pe sub pământ.
Desigur, el mai iese la suprafață pe porțiunile mai puțin aglomerate, la Viena, ori circulă peste nivelul solului, la New York, așa cum s-ar putea face și la București, pe șoseaua Virtuții, unde, în loc să se apeleze la o soluție ingenioasă, i s-a îngrădit bine traseul, cum stă bine unui stat sigur, militar. Tot în această zonă de discuție, nimeni n-are nicio străbatere de ce pe RATB nu există un sistem contactless universal, ca la metrou, și e nevoie de portofel electronic, sau de ce gunoiul nu se strânge noaptea, ci la ore de vârf. Numai că într-o perioadă în care-s la modă dezvăluirile, subiectele economice autentice rămân tabu-uri, și România la fel de puțin capitalistă.
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro