Unul dintre cei mai celebrii regizori suferă de dislexie, iar pe vremea când era elev era ținta bătăii de joc a colegilor, din cauză că nu putea citi bine. Această afecțiune nu era diagnosticată în anii ’50, când el era copil.
Regizorul Steven Spielberg a fost diagnosticat cu dislexie abia când a împlinit 60 de ani. Profesorii credeau că Spielberg e un elev leneș, deoarece nu era în stare să-și facă temele bine.
În tinerețe, Spielberg a dezvoltat o pasiune pentru cinematografie, dar drumul spre celebritate avea să fie extrem de greu. A dat admitere la Facultatea de Științe Cinematografice din California, dar a fost respins de trei ori din cauza notelor prea mici obținute în liceu.
Totuși, Speilberg n-a renunțat la visul său și a început să facă filme, fără a avea o diplomă în domeniu. Pelicule precum Jaws (Fălci), ET, Poltergeist, Cape Fear (Promontoriul groazei) sau Lista lui Schindler aveau să-l consacre drept unul dintre cei mai faimoși regizori ai tuturor timpurilor.
În mod ironic, în 1994, după ce a devenit faimos, Facultatea de Științe Cinematografice, care-l respinsese de trei ori, i-a conferit o diplomă de onoare, scrie incredibila.ro.
În 2017 Spielberg s-a clasat pe poziţia a doua în topul realizat anual de Forbes care avea o avere de 3,6 miliarde de dolari. Deţinător a două premii Oscar, pentru regia filmelor „Lista lui Schindler/ Schindler’s List” şi „Salvaţi soldatul Ryan/ Saving Private Ryan”, Spielberg este şi un bun om de afaceri: DreamWorks Animation, companie pe care a cofondat-o, a fost vândută Comcast, în 2016, pentru 3,8 miliarde de dolari.