Anamaria Prodan s-a mobilizat împreună cu finul ei, Moise Olariu, și au făcut o donație substanțială pentru Spitalul Victor Babeș din Timișoara și pentru Spitalul Fundeni din Capitală.
Donații, direct la spitale
Este vorba despre 800 de combinezoane, 1000 de măsti pentru protecție și o mare cantitate alcool sanitar au ajuns la cele două spitale.
„ Fiecare trebuie să aibă un rol în această luptă cu acest virus. Chiar dacă este un rol mare sau mic. Nu putem doar să aplaudăm, să facem desene, să facem clipuri pentru Instagram. Hai să băgăm mâna în buzunar să ajutăm spitalele și medicii! Degeaba îi aplaudăm dacă ei nu au cum să se protejeze sau cum să ne ajute! Degeaba claxonăm sau punem imnul dacă nu donăm bani sau materiale sanitare. Medicii mor înaintea noastră deoarece nu au cum să se protejeze”, a mărturisit Anamaria Prodan.
Apel către colegii din fotbal
„Dacă Dumnezeu v-a ajutat să strângeți averi să aveți o situație financiară foarte bună… donați către aceste spitale și ajutați medicii să ne salveze! Voi, cei din fotbal! Ați făcut milioane datorită fotbalului! Ați ajuns cunoscuți datorită fotbalului. Luați o parte din ce v-a dat fotbalul și ajutați voi acum fotbalul să înceapă cât mai repede! Dacă vom posta pe net, dacă vom aplauda la bacon, dacă vom dansa în casă, încet încet totul va muri! Lumea va muri și fotbalul va muri! Dacă eu și finul meu Moise Olariu, fost fotbalist al Timișoarei, nu am ezitat o secundă și am achiziționat paleți întregi de combinezoane, mănuși, măști, alcool, și cei din fotbal pot face un efort să ajutăm și să ne ajutăm”, a mai declarat impresara.
În decursul săptămânii viitoare, aceste spitale vor beneficia de înca 2000 de măsti pentru protecție, tot din partea Aneimaria Prodan.