Potrivit cercetărilor întreprinse de publicația online, în 2009 existau 0,98 miliarde de vehicule înregistrate la nivel mondial, iar în 2010, numărul acestora a „sărit” până la 1, 015 miliarde. În aceste cifre sunt incluse toate tipurile de vehicule, de la cele ușoare și medii, până la camioane de mare tonaj și autobuze.
Creșterea de 3,6% (respectiv cu 35,5 milioane de unități) a numărului de vehicule prezente pe străzile din întreaga lume în 2010 reprezintă cel mai mare avans înregistrat din anul 2000 încoace. China a generat jumătate din aceasta creștere, pentru că numărul mașinilor aflate în circulație în această țară a crescut anul trecut cu 27,5% (cu 16,8 milioane unități mai mult), ajungând la 78 milioane. Astfel, China a trecut pe locul doi la nivel mondial și a depășit Japonia, pe străzile căreia circulă 73,9 milioane de mașini.
India este a doua țară în care numărul vehiculelor a înregistrat o creștere spectaculoasă în 2010 față de anul precedent, de la 19.1 milioane la 20, 8 milioane de mașini. Brazilia a înregistrat, de asemenea, o creștere cu 2,5 milioane a numărului de vehicle aflate in circulație, în timp ce în SUA, creșterea a fost de doar un procent. Totuși, în SUA se află cele mai multe vehicule din lume, de 239, 8 milioane de unități.
Parcul auto din România a atins și el un maxim istoric în 2010, de aproape 5,41 milioane de vehicule, cu 100.000 mai multe decât în anul precedent. Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că doar în Capitală sunt înregistrate peste 1,1 milioane de vehicule, iar Cluj și Timiș depășesc fiecare câte 200.000 de vehicule. Aproape 60% dintre acestea sunt alimentate cu benzină, iar peste 900.000 de vehicule sunt mai vechi de 20 de ani.
Programul Rabla 2010 a avut o contribuție importantă la sporirea parcului auto: au fost casate mai bine de 180.000 de mașini vechi, s-au inmatriculat 95.000 de masini noi și peste 210.000 mașini second-hand.
La cât a ajuns numărul de vehicule aflate în circulație pe străzile lumii
21 august 2011, 17:30
Ultima modificare în 21 august 2011, 20:30
Pentru prima oară, anul trecut, numărul vehiculelor aflate în circulație a depășit un miliard la nivel global, anunță site-ul wardauto.com.
Etichete: circulatie,
cluj,
parc auto,
timis,
vehicule
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook