Cancelarul german Olaf Scholz și prim-ministrul suedez Ulf Kristersson au declarat că Uniunea Europeană trebuie să ia în considerare beneficiile comerțului cu China, punând sub semnul întrebării dacă ar trebui urmat exemplul SUA, prin impunerea taxelor de import pe vehiculele electrice.
Un război comercial nu e pe placul Suediei și Germaniei
„În principiu, este o idee proastă să demontăm comerțul global”, a spus Kristersson, întrebat despre perspectivele tarifelor UE pentru mașinile chinezești. „Nu trebuie să fii naiv – aprovizionarea poate fi perturbată din diverse motive și avem motive întemeiate să cerem condiții de concurență echitabile, dar un război comercial mai larg, în care ne blocăm produsele unii altora, nu este calea de urmat pentru națiuni industriale precum Germania și Suedia”, a adăugat premierul Suediei.
Comentariile sale, făcute zilele trecute la Stockholm, vin după ce președintele american Joe Biden a decis o nouă creșterea tarifelor pentru vehiculele electrice chinezești, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la amenințarea pe care o reprezintă, scrie Bloomberg.
Comisia Europeană a lansat propria anchetă pentru a determina dacă mașinile chinezești alimentate cu baterii primesc subvenții care ar putea justifica tarife suplimentare ale UE.
Jumătate din VE importate din China în blocul comunitar sunt produse de mărci occidentale
Cancelarul german a mai declarat că, deși nu a văzut încă rezultatele anchetei comisiei, aproximativ jumătate din vehiculele electrice importate din China în blocul comunitar sunt produse de mărci occidentale.
„Această legătură ar putea face o diferență, în comparație cu America de Nord”, a spus cancelarul Olaf Scholz. „Producătorii europeni de mașini, precum și unii producători nord-americani, reușesc să-și vândă vehiculele de fabricație europeană în China, iar aceasta este o diferență pe care va trebui să o luăm în considerare”, a subliniat el.
De altfel, subliniază Bloomberg, industria auto din Germania și-a manifestat opoziția față de tarifele UE, declarând că afacerile sale cu China creează locuri de muncă acasă. Ancheta comisiei a fost lansată în octombrie, ceea ce înseamnă că tarifele provizorii ar trebui introduse până în iulie, taxele definitive fiind atinse până în noiembrie.
La jumătatea lunii mai, Compania BMW a îndemnat Uniunea Europeană să nu se teamă „atât de mult” de vehiculele electrice chinezești, pe fondul diviziunilor dintre Germania și Franța cu privire la modul în care trebuie abordată această problemă.
Europei nu trebuie să-i fie frică de mașinile electrice chinezești!
Oliver Zipse, președintele BMW Group, a susținut că temerile privind „atacul vehiculelor electrice chinezești” care sosesc pe continent sunt exagerate.
Intrarea într-un război comercial „ar dăuna industriei nemțești, mult mai mult decât invers”.
El a subliniat operațiunile producătorilor străini de mașini din China, care este cea mai mare piață a BMW, și a avertizat că intrarea într-un război comercial „ar dăuna industriei nemțești, mult mai mult decât invers”.
Compania a înregistrat cheltuieli record pentru dezvoltarea vehiculelor electrice în 2024, în creștere față de cele 7,5 miliarde de euro anul trecut.
La fel ca alți producători de mașini, BMW crește și investițiile în China, deoarece încearcă să păstreze cota de piață pe fondul concurenței acerbe cu mărcile autohtone.
Îngrijorările UE
În acest context, există îngrijorări că supraproducția de vehicule electrice din China, unde există un exces atât de vehicule electrice, cât și de mașini, va duce acum la un flux de vehicule ieftine exportate în Europa.
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia anti-subvenţii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Avertismente de aceste tip sunt frecvente în cazurile UE de protecţie comercială. În toate cele 10 cazuri anti-subvenţii din trecut contra Chinei, pentru care măsurile restrictive sunt încă în vigoare, Comisia Europeană a folosit astfel de elemente disponibile pentru a completa anumite lacune.