Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne efectuează verificări la Poliţia Capitalei, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ea a susţinut o declaraţie de presă în care a afirmat că ministerul nu tolerează situaţiile în care pot plana suspiciuni faţă de profesionalismul şi corectitudinea cadrelor.
”Un corp profesional integru”
„Ca urmare a faptului că în ultimele zile, în spaţiul public, au fost semnalate situaţii de poliţişti sau foşti poliţişti acuzaţi că nu şi-au făcut datoria sau chiar că au pactizat cu cei certaţi cu legea, vreau să precizez că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu sunt tolerate astfel de situaţii, noi fiind primii interesaţi să nu existe nici măcar o suspiciune vizavi de profesionalismul şi corectitudinea cadrelor MAI”, a declarat Dajbog.
Ea a mai spus că aceste controale vor fi extinse la orice structură unde există cea mai mică suspiciune că legea este încălcată.
„Unul dintre principalele obiective ale MAI este să formeze şi să consolideze un corp profesional care să fie integru şi să se bucure de aprecierea şi de respectul cetăţenilor”, a afirmat oficialul MAI.
Teste de integritate în MAI
Dajbog a adăugat că, în urmă cu o săptămână, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că a fost mărită capacitatea de a face teste de integritate în MAI, astfel încât să fie depistată din timp orice abatere.
„De la începutul anului, au depus denunţuri la DGA 90 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne: 21 cu funcţii de conducere şi 69 cu funcţii de execuţie. Dintre aceştia, 63 sunt poliţişti, 12 sunt poliţişti de frontieră, 6 sunt lucrători din cadrul structurilor de permise de conducere şi înmatriculări. De asemenea, au mai depus denunţuri colegi de la Inspectoratul General pentru Imigrări, de la Paşapoarte şi de la alte structuri”, a mai spus Dajbog.
Potrivit datelor, numărul angajaţilor MAI care au refuzat mita este cu 30% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.