Pentru marii producatori de autoturisme si componente auto, piata romaneasca pare promitatoare, de vreme ce tot mai multi isi muta fabricile din Vest, catre Europa de Est.
Practic, nu este prea departe momentul in care ne vom putea construi o masina din bucati: scaune de la Johnson Controls, borduri de la Valeo, echipamente de siguranta Autoliv, amortizoare Bilstein, sisteme de franare Le Belier, sasiuri Nissan, motoare Renault si cauciucuri Goodyear, Michelin sau Continental.
Producatorii romani din industria auto au inteles la randul lor ca risca sa fie eliminati de pe piata daca nu investesc in linii noi de productie, care sa satisfaca cerintele de calitate ale Renault sau Daewoo.
„Trebuie sa ne supunem fenomenului de globalizare a economiei mondiale. Strategia fiecarui mare producator mondial de autovehicule consta in pastrarea colaborarii cu marii furnizori de subansamble auto, politica de la care nici Renault nu face exceptie”, afirma Gheorghe Badea, director general al societatii Subansamble auto Pitesti, unul dintre furnizorii traditionali ai Dacia.
Practic, inca din faza de proiectare se tine cont de constructia modulara a automobilului. Pentru a fi executat, fiecare modul este apoi incredintat unor companii specializate. Aceste companii sunt la randul lor, de cele mai multe ori, mari societati transnationale, la care apeleaza mai multi producatori de automobile. Pentru a-si micsora costurile de productie, executia marii majoritati a pieselor componente ale modulelor este incredintata unor alte societati, care sunt subfurnizori.
Acest mecanism va fi aplicat si pentru productia viitorului model Dacia, cunoscut sub numele de X90, si al carui pret a fost stabilit la 5.000 de euro. De exemplu, in prezent, Subansamble Auto executa plansele bord pentru toata gama Dacia, care sunt compuse din 30-40 de componente. Pe viitor, cu siguranta, pentru noul model, va fi doar subfurnizor pentru Valeo, unul dintre furnizorii traditionali ai Renault, pentru asemenea module.
Un alt criteriu dupa care se ghideaza orice mare constructor de automobile este acela ca nici unul dintre furnizorii de subansamble sa nu contribuie cu mai mult de maximum 5% din costul de productie al unui model. Or, la ora actuala, pentru Dacia Nova, plansele bord, scaunele, volanul, rezervorul de benzina, barele parasoc, mochetele si altele sunt executate de unitatea pitesteana, insumand 18% din pretul unui automobil. Acest lucru nu poate fi acceptat, la Renault procentele situandu-se in jur de 3 – 4% pentru un singur furnizor.
Renault nu risca cu furnizorii romani
Societatea Subansamble Auto este furnizoare si pentru ceilalti producatori auto din tara, insa Dacia Pitesti ramane cel mai important client, care conteaza cu circa 55 – 60% la cifra de afaceri anuala. Marii furnizori de subansamble auto recunoscuti de producatorii mondiali de automobile detin piete importante de desfacere, concurenta cu acestia fiind practic exclusa.
Renault ar fi avut alternativa de a incredinta comenzile firmelor autohtone, care ar fi trebuit sa asigure proiectarea si executia modulelor, insa a considerat ca nu-si poate asuma un asemenea risc si a ales cea mai sigura cale pentru a intra in competitia internationala cu un automobil performant. Managementul francez a indicat directia in care va negocia cu furnizorii: „Furnizorii se afla intr-o situatie de monopol, pentru fiecare componenta existand un singur producator”, afirma Christian Esteve, director general adjunct al uzinei Dacia. Or, in aceasta situatie, pretul, care trebuie sa fie cat mai mic cu putinta, nu poate fi controlat.
In afara de pret, se cere si calitate. Dupa preluarea uzinei Dacia, a inceput sa importe materiale si componente necesare productiei. Cea mai spectaculoasa masura a constituit-o renuntarea la utilizarea tablei produse la Sidex Galati. Standardele mai ridicate pentru SupeRNova au impus importul de tabla din Cehia si Slovacia, de unde se aprovizioneaza si uzinele Skoda, cumparate de Volkswagen. Prima reusita a fost imbunatatirea Daciei Nova, realizata intr-un timp record, chiar dupa standardele occidentale.
In prezent, se lucreaza la urmasa acesteia, denumita codat W41, care va fi modelul de tranzitie pana la productia lui X90, ce va necesita investitii de 336 milioane euro. De la constructia SupeRNovei au fost deja eliminati si alti producatori, precum Sinterom, care furniza bujiile, sau, partial, Electroprecizia Sacele, care dota grupul propulsor cu alternator si electromotorul de pornire.
Modelul X90 va intra in productia de serie in anul 2004, renuntandu-se la productia Daciei 1300. Din acel moment viitorul societatilor romanesti care nu au contracte incheiate pentru productia de piese si componente pentru noul model este sumbru. Pentru a evita acest esec, Rolast Pitesti a efectuat investitii de peste 10 milioane USD pentru modernizarea productiei. Rolast este principalul producator de articole tehnice din cauciuc din tara si considera ca isi va mentine statutul de furnizor pentru componentele de cauciuc si furtunuri de frana.
Desi ponderea livrarilor pentru Dacia a scazut anul trecut, societatea are posibilitatea de a executa reperele pentru productia noilor modele. In prezent, circa 5-6% din valoarea unei Dacii reprezinta componentele livrate de Rolast. De curand, a asimilat in productie si o serie de elemente pentru Uzinele Daewoo, ce intra in componenta modelelor Matiz si Cielo, ceea ce vorbeste de la sine despre calitatea produselor, considera Vlad Vamesu, seful Departamentului vanzari. In opinia conducerii societatii pitestene, nu exista motive pentru ca Rolast sa fie exclusa de pe lista furnizorilor. Farurile si stopurile Daciilor au fost fabricate la Elba Timisoara inca de la primul tip Dacia 1100. In prezent, societatea timisoreana poarta negocieri pentru preluarea, in continuare, a comenzilor pentru noile modele. Directorul general al Elba SA, Gheorghe Cocian, considera ca exista toate sansele ca vechea colaborare sa continue si cu noul proprietar francez al uzinei din Pitesti: „Suntem in negocieri cu Renault, urmand ca la sfarsitul lunii mai sa stim rezultatul exact. Noi speram sa ne pastram pozitia de furnizor direct pentru Dacia, avand o productie competitiva”. La Skoda, toate blocurile optice sunt produse acum de Hella, partenerul traditional al Volkswagen.
Din aceasta competitie nu va avea de castigat decat consumatorul. Marca Dacia va deveni internationala, urmand a satisface cererile pietelor in dezvoltare. Productia va fi de 700.000 bucati pe an, din care 200.000 se vor asambla la Pitesti, restul urmand a fi produse in Rusia si intr-o alta tara care n-a fost, deocamdata, nominalizata.
Liderii mondiali au planuri mari pentru Romania
Intrarea pe piata locala a unor nume cu greutate pe plan international are – potrivit analizelor privind acest sector de activitate – o serie de explicatii.
Astfel, din momentul in care piata americana precum si cea vest-europeana au atins un anumit grad de saturatie, majoritatea producatorilor au migrat catre pietele in dezvoltare, cum este cea din Romania.
In plus, lucratorii romani sunt foarte bine calificati, iar costurile implicate de deschiderea unor facilitati de productie in Romania sunt foarte scazute comparativ cu alte piete.
Astfel, compania franceza Le Belier, unul dintre furnizorii companiei Renault, intentioneaza sa deschida in Romania o fabrica de componente auto din aluminiu, destinate sistemului de franare si directie.
„Le Belier se va alatura altor doi furnizori ai Renault, care au venit de curand in Romania: compania Sylea, care va produce cablaje electrice si Johnson Controls profilata pe fabricarea de scaune auto”, a declarat Constantin Stroe, directorul general al Automobile Dacia Pitesti.
Le Belier furnizeaza piese auto si pentru Volkswagen, MAN, Volvo, Skoda, Audi, BMW, Mercedes Benz, Ford, Honda, Chrysler, Ferrari si General Motors.
Sylea este membra a grupului Valeo, situat intre primii zece furnizori mondiali de echipamente si sisteme pentru automobile si camioane. Compania este unul dintre principalii producatori si distribuitori europeni de cablaje electrice auto, deruland activitati in Argentina, Brazilia, Egipt, Iran, Maroc, Africa de Sud si Turcia.r
Grupul american Johnson Controls, cel mai mare producator independent de baterii de masini (Energizer), scaune, sisteme de interior – cum ar fi borduri si pupitre de comanda -, intentioneaza sa investeasca peste 50 de milioane de dolari intr-o capacitate de productie in Romania. Potrivit unor surse din cadrul Johnson Controls Dacia, JC este deja prezent la Pitesti in cadrul programului de externalizare a productiei de componente, pentru a fabrica toate scaunele necesare atat pentru gama actuala, cat si pentru cea din viitor.r
„Obiectivul nostru este de a beneficia de competentele si experienta Johnson Controls, pentru a garanta clientilor din Romania cele mai bune scaune pentru gama Dacia. Pentru asta, am cerut celor de la Johnson Controls ca toate scaunele si elementele componente sa fie fabricate in Romania, dar de calitate Renault”, afirma surse de la Dacia.r
Si grupul americano-suedez Autoliv Inc, lider mondial in domeniul echipamentelor de siguranta pentru autovehicule, a transferat deja o parte din productia de centuri de siguranta si air-bag-uri in Romania. Autoliv Incorporated este prezent in Romania printr-un joint-venture intre Autoliv East Europe si compania brasoveana Metaloplast. r
Autoliv Romania a fost infiintata in 1997 si este, in momentul de fata, singurul producator de centuri de siguranta de pe piata romaneasca.r
Conducerea companiei va construi aici 11 hale de productie, in care vor fi instalate utilaje aduse din Germania. In acest proiect, Autoliv a investit deja mai mult de cinci milioane de marci. Prima hala de productie a fost finalizata in luna martie a acestui an. r
„Autoliv are planuri mari pentru Romania, pentru ca angajatii de aici sunt foarte bine pregatiti. In plus, decizia de extindere a activitatilor de la Brasov vine si din faptul ca in Romania se poate produce la costuri rezonabile, in conditiile in care calitatea este similara cu cea a produselor fabricate in Germania”, a declarat Robert Matz, directorul Autoliv pentru Europa Centrala si de Est. In momentul de fata, principalii clienti ai Autoliv din Romania sunt Daewoo Romania si Automobile Dacia.r
Pe piata componentelor auto sunt prezente si o serie de alte companii de renume, precum producatorul de amortizoare Krupp-Bilstein. Bilstein – cu o investitie de 80 de milioane de marci germane, finalizata la inceputul anului 1998 – produce amortizoare la societatea Compa Sibiu, acoperind o mare parte din cererea interna de asemenea componente, printre clientii traditionali numarandu-se si Dacia Pitesti.r
Grupul german Phoenix AG a investit deja 12 milioane de dolari la Carei, in cea mai moderna linie de productie de componente auto din cauciuc din Europa, ce urmeaza a fi exploatata in comun cu societatea americana Goodyear Engineered Products. r
Fabrica va fi axata pe productia furtunurilor pentru autoturismele produse de Mercedes, Volkswagen, Opel sau Porsche. Fabrica va avea, incepand de anul viitor, exporturi de circa 50 milioane de dolari.r
Gurit-Essex, cea mai mare companie europeana de adezivi si solutii de etanseizare, are afaceri importante si in industria romaneasca, fiind unul dintre furnizorii Automobile Dacia Pitesti, prin intermediul unui joint-venture cu societatea Subansamble Auto.r
Eybl Textile Romania, filiala a concernului Eybl International din Austria, a anuntat ca in aprilie va pune in functiune inca o hala de productie la Deta, Timis – investitie care se va ridica la circa 10 milioane de marci germane -, unde vor fi fabricate volane pentru autoturisme de lux. r
Compania intentioneaza sa-si extinda activitatea in Romania si in domeniul producerii de airbag-uri, pentru acest proiect fiind luate in considerare doua variante: cumpararea societatii Somesana din Satu Mare sau construirea unei noi fabrici, tot la Deta.r
Eybl si-a inceput activitatea in Romania in mai 1999, cand a fost infiintata firma Eybl Textile SRL, care produce huse auto pentru Rover 45, Jaguar, BMW, Volkswagen, Toyota si Renault.t