Potrivit unei analize a companiei Credit Zone, pentru cumpărarea unui apartament cu doua camere într-unul din cartierele Bucureştiului, suma medie este de aproximativ 90.000 euro – aceasta fiind de altfel şi valoarea medie a creditelor disbursate de firma în prima jumatate a anului 2008. In urma acestei cercetari, analistii Credit Zone inainteaza suma de 4.000 de lei ca venit minim pentru obtinerea unui credit destinat achizitiei fara avans a unui apartament cu doua camere in Bucuresti.

Analiza ia in calcul o familie, soţ şi soţie, care au împreuna un venit mediu lunar de 2.500 de lei net, fără alte datorii financiare şi fără proprietăţi, care intentioneaza sa cumpere un apartament prin credit ipotecar fără avans pe o perioadă de 30 de ani.

Conform calculelor cel mai mare credit poate fi obtinut de la Alpha Bank – maximum 59.000 euro cu care rata lunară este de 349,95 euro, in vreme ce BRD ofera 51.510 cu 400,54 euro lunar de plată, iar pe locul al trei de situează Banca Românească, care, pentru un credit ipotecar în condiţiile de mai sus, are ca suma maximă 48.417 euro, pentru care se plăteşte lunar o rată de 372,35 euro.

 

 

NR.

BANCA

CREDIT MAXIM

(suma maxima in euro)

RATA LUNARA*

(rata maxima in euro)

1

ALPHA BANK

59,000

349,95

2

BRD

51,510

400,54

3

BANCA ROMANEASCA

48,417

372,35

4

VOLKSBANK

42,655

223

5

BCR

42,310

357

6

BANCPOST

41,823

223,79

7

BANCA TRANSILVANIA

39,670

334

* Ratele lunare menţionate sunt valabile pentru primul an (cu excepţiile subliniate)

Pentru un credit ipotecar la care nu există avans, băncile cer de obicei garanţii suplimentare. Fie valoarea evaluată a imobilului trebuie să acopere între 115% şi 133 % din credit, fie este nevoie de unul sau mai mulţi codebitori.

In urma acestei analize o familie cu un venit net lunar de 2.500 lei nu poate achiziţiona un imobil cu doua camere, fără existenţa unei sume ca aport propriu sau fără girant.

Sursa: Credit Zone