În urmă cu patru luni, Spania a introdus, ca principală măsură de combatere a sărăciei, schema venitului minim garantat.
Măsura a avut un succes uriaş şi a atras o avalanşă de cereri, mult mai multe decât estimat Executivul de la Madrid. Rezultatul: volumul record de cereri nu a putut fi procesat în timp util şi există deja întârzieri la plată de luni de zile, relatează Financial Times.
Datele oficiale indică faptul că, de la introducerea schemei venitului minim garantat, au fost depuse peste un milion de cereri. Autorităţile de la Madrid au reuşit să proceseze doar jumătate dintre el. Cât despre plăţile efective, 136.000 de gospodării ar urma să primească banii în zilele următoare.
Cele peste un milion de cereri depuse din partea populaţiei au depăşit aşteptările Guvernului, care estima că circa 850.000 de gospodării se vor califica pentru a primi acest venit minim garantat.
Această schemă de ajutor a fost introdusă în iunie 2020, fiind gândită ca măsură de sprijin pentru cei 2,3 milioane de spanioli săraci. Venitul minim la nivel de gospodărie este cuprins între 461 şi 1.015 euro. Problema este că administrarea acestei scheme de venit minim este una complexă, având nu mai puţin de 14 trepte, în funcţie de numărul de adulţi şi de copii din fiecare gospodărie, notează Digi24.
Măsura se afla deja în programul de guvernare al Executivului de stânga aflat acum la putere, însă a fost accelerată de pandemia de COVID-19, care a lovit foarte puternic Spania. Oficialii de la Madrid estimează o prăbuşire a economiei spaniole cu 11% în 2020, în timp ce estimările FMI sunt şi mai pesimiste: aproape 13%.