Grupul Wizrom a terminat primul trimestru cu venituri de 1,5 milioane euro, faţă de 1,4 milioane în T1 2010, continuând astfel creşterea din cursul anului trecut. În 2010, companiile din cadrul grupului (Wizrom Software, WizSalary Software şi filialele externe) au înregistrat venituri de 5,9 milioane euro, în creştere faţă de 2009.  

„Evoluţia pozitivă a Wizrom a continuat şi în primul trimestru al acestui an, în mare parte datorită concentrării activităţilor noastre asupra verticalelor în care activăm. Astfel, am remarcat  o revenire spectaculoasă a firmelor din domeniul producţiei,  pe fondul creşterii comenzilor de la beneficiarii din străinătate. De asemenea, industria auto cunoaşte acum o creştere semnificativă, pe care suntem pregătiţi să o susţinem cu soluţii specializate”, a declarat a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.

La 31 martie 2011, compania avea 3.138 de clienţi, faţă de 3.079 la finele anului 2010. Cei 59 de noi clienţi din cursul primelor trei luni ale anului 2011, reprezintă o creştere de peste 50% a numărului de clienţi care au ales Wizrom ca partener, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Unul dintre punctele forte ale Wizrom îl reprezintă expertiza consultanţilor – o treime din specialiştii companiei are la activ peste zece ani de experienţă în cadrul Wizrom, perioadă în care au participat la numeroase implementări de anvergură. „Practic, opt din zece consultanţi au cel puţin cinci ani de experienţă în firma noastră, ceea ce contează enorm atunci când abordezi orice proiect”, a explicat Adrian Bodomoiu.

Pentru 2011, compania se aşteaptă în continuare la o cerere în creştere de soluţii informatizate care să genereze clienţilor beneficii cât mai rapid posibil, în condiţiile în care eficientizarea costurilor operaţionale rămâne provocarea de bază pentru toate companiile, pe lângă cea a găsirii de noi clienţi. „Companiile au nevoie de soluţii de optimizare a resurselor şi de automatizare a proceselor. Iar noi adresăm această necesitate oferind clienţilor un portofoliu complet de soluţii şi servicii IT şi furnizând pe lângă aplicaţiile deja clasice de tip ERP, CRM, BI, acele „sisteme inteligente” care integrează, automatizează şi optimizează procesele de business”, a precizat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.