Marcel Ciolacu a făcut mai multe declarații despre concediile medicale la începutul ședinței de Guvern. Premierul susține că autoritățile au decis să revină asupra subiectului pentru a treia oară, astfel încât să fie corectate toate probleme semnalate.
Așadar, coaliția de guvernare a decis să revină pentru a treia oară asupra concediilor medicale, potrivit premierului Marcel Ciolacu. Șeful PSD susține că decizia a fost luată pentru a corecta toate problemele semnalate.
Marcel Ciolacu, despre concediile medicale: „venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%”
Astfel, se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, a celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS, spune șeful PSD.
Acest lucru se aplică indiferent că este vorba de concediu medical prenatal, de îngrijire a copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave, boli cronice.
Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%, spune premierul.
„Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale, ca să putem corecta tot ce ne-a fost semnalat. Astfel, se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, a celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru.
În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. Indiferent că e vorba de concediu medical prenatal, de îngrijire a copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave, boli cronice. Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a anunțat scăderea inflației pe luna martie
De asemenea, premierul a vorbit și despre scăderea inflației. El spune că aceasta este cea mai importantă veste, în contextul în care inflația a scăzut pe luna martie la 6,6% de la 7,2%, cât era în februarie.
Acest lucru arată, potrivit premierului, că prelungirea plafonării la energie și gaze, precum și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază „au fost deciziile corecte”.
Șeful PSD susține că vor fi luate măsurile necesare, astfel încât inflația să continue pe acest trend descendent. El spune că acest lucru este „una dintre cele mai bune soluții pentru creșterea nivelului de trai”.
„Cea mai importantă veste este scăderea inflației pe luna martie la 6,6% de la 7,2%, cât era în februarie. Asta arată că prelungirea plafonării la energie și gaze, precum și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost deciziile corecte și în continuare vom lua măsurile necesare, astfel încât inflația să continue pe acest trend descendent, așa cum am promis, fiind una dintre cele mai bune soluții pentru creșterea nivelului de trai.
Este dovada cea mai bună că stabilitatea politică la guvernare aduce și stabilitate în economie. Așa am reușit să ducem în premieră Produsul Intern Brut, celebrul PIB al țării, la peste 1.600 de miliarde anul trecut. Față de premieri mai celebri decât mine, care aveau un PIB de 1.189 de miliarde, de această dată, PIB-ul a crescut cu aproape 40%, 80 de miliarde de euro, iar în 2024 prognoza este că va trece de 1.700 de miliarde”, a mai spus premierul.
Au fost aprobate alte proiecte majore
Premierul spune și că au fost aprobate alte proiecte majore. În primul rând, este vorba despre modernizarea coridorului feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș. Valoarea acestui proiect este de 20 de miliarde de lei.
„Acesta este efectul investițiilor anuale de peste 100 de miliarde de lei, mai ales în infrastructură și astăzi aprobăm alte proiecte majore: modernizăm coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, proiect de 20 de miliarde de lei, pe zona rutieră investim 9 miliarde de lei și continuăm Autostrada Moldovei A7, pe segmentul Pașcani-Suceava și fiecare kilometru nou construit are un efect concret în viața românilor. Înseamnă afaceri care cresc, produc profit și oferă locuri de muncă plătite corect”, a mai spus Ciolacu.
Investiţiile prin fonduri europene rămân prioritatea Guvernului
Ciolacu a spus apoi că investițiile prin fonduri europene rămân prioritatea Guvernului. Astfel, sunt alocați bani pentru alte nouă proiecte de investiții noi prin PNRR în sănătate, turism, cultură și justiție.
„Investiţiile prin fonduri europene rămân marea noastră prioritate – alocăm bani pentru alte nouă proiecte de investiții noi prin PNRR în sănătate, turism, cultură și justiție. În plus, sprijinim autoritățile locale să finalizeze proiecte cu bani europeni folosind împrumuturi din Trezorerie în limita a un miliard lei pentru cofinanțări. Așa ne asigurăm că proiectele vor fi gata rapid, cu impact imediat în viața comunităților locale”, spune Ciolacu.
Legarea sistemului de educație cu cerințele reale ale angajatorilor din economie
Șeful PSD a spus apoi că finanțează cu bani europeni un proiect prin care va fi legat „sistemul educației de cerințele reale ale angajatorilor din economie”.
Este vorba despre o platformă numită ReConnect. Astfel, susține el, situația va fii monitorizată.
„Tot cu bani europeni finanțăm un proiect prin care legăm sistemul educației de cerințele reale ale angajatorilor din economie. Investim într-o platformă digitală numită ReConnect. Astfel putem monitoriza și mai ales anticipa și corela eficient oferta din educație cu cererea de pe piața muncii din România”, a conchis premierul.