În ciuda nivelului ridicat de cheltuieli cu noile tehnologii, costurilor mai mari cu personalul şi competiţiei acerbe, profitul BMW Group înaintea exerciţiului financiar (EBIT) a crescut cu 2,6%, la 2,090 miliarde euro (2013: 2,038 miliarde euro). Profitul brut al concernului (EBT) a urcat cu 8,1%, la 2,166 miliarde euro (2013: 2,003 miliarde euro), ceea ce înseamnă o rată brută a vânzărilor de 11,9%. Profitul net BMW Group a înregistrat un creştere cu 11,4%, la 1,462 miliarde euro (2013: 1,312 miliarde euro).
Numărul total de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce livrate clienţilor din lumea întreagă a crescut cu 8,7% în primul trimestru, la un nou record – 487.024 de unităţi.
"BMW Group a înregistrat un start foarte bun în actualul an fiscal, cu noi recorduri pentru primul trimestru privind volumul vânzărilor şi profitul brut. Marja EBIT de 9,5% pe care a înregistrat-o segmentul auto ne menţine în partea superioară a intervalului 8-10% pe care dorim să-l obţinem", a declarat Norbert Reithofer, preşedintele Consiliului Director BMW AG, la München.
Marca BMW şi-a menţinut poziţia de lider mondial al segmentului premium şi în primul trimestru al anului şi, pentru prima dată în istorie, a vândut peste 400.000 de unităţi în primele trei luni ale anului fiscal. Vânzările la nivel mondial au urcat cu 12,3%, la 428.259 de unităţi (2013: 381.404). BMW Seria 3, Seria 5 şi Seria 6, precum şi BMW X5 sunt lideri de piaţă în segmentele respective.
Cererea pentru BMW i3 continuă să fie una ridicată. În primul trimestru, la nivel mondial s-au vândut 2.022 de unităţi ale acestui automobil electric inovator, iar datele privind vânzările vor continua să crească în următoarele luni pentru că mai multe automobile vor deveni disponibile (un număr mare din maşinile produse până acum au fost livrate diferitelor pieţe în scop demonstrativ şi pentru showroom). Datele de vânzări pentru martie au fost de aproximativ 1.000 de unităţi. Creşterea producţiei pentru i3 a continuat conform programului în ultimele săptămâni şi zilnic sunt fabricate aproximativ 100 de unităţi. Lansarea iniţială pentru i3 în Europa a fost urmată în aprilie de introducerea pe piaţa SUA, care promite să fie cea mai importantă pentru acest automobil.
Vânzările MINI, în scădere
Conform aşteptărilor, vânzările de automobile MINI din primul trimestru au scăzut la 57.868 de unităţi (2013: 66.154; -12,5%), acest lucru fiind cauzat de schimbarea modelului principal al mărcii – noul MINI Hatch -, ale cărui livrări au început în martie. MINI Countryman a înregistrat o creştere de 6,6%, cu 25.108 unităţi vândute (2013: 23.559), în timp ce MINI Paceman a avut 4.075 de unităţi comercializate (2013: 729). Interesul pentru noul MINI Hatch este foarte mare şi este de aşteptat să aibă un impact pozitiv asupra vânzărilor mărcii MINI cu începere din vară.
Rolls-Royce rămâne constructorul numărul 1 în lume pentru segmentul de ultralux. După patru ani-record consecutivi, tendinţa continuă şi în primul trimestru din 2014, cu un total de 897 automobile Rolls-Royce livrate clienţilor în întreaga lume (2013: 642; +39,7%). Cererea continuă să fie ridicată pentru diferitele modele ale gamelor Phantom şi Ghost. Similar, comenzile pentru noul Rolls-Royce Wraith sunt şi ele la un nivel foarte ridicat.