Veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului

A doua rectificare bugetară din acest an, programată pentru sfârşitul lunii octombrie, va fi una negativă, a anunţat premierul Victor Ponta.

"În ultima şedinţă a USL am discutat cum stăm cu banii, că o să avem o rectificare negativă în acest moment", a spus Ponta. CITEŞTE MAI MULTE ŞTIRI ECONOMICE

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul "luăm bani de la unii şi dăm la alţii", Guvernul neavând niciun "rezervor secret" de fonduri.

Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de Guvern în luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte.

Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 miliarde lei, prin creşterea veniturilor la nivelul autorităţilor locale, dar scăderi de încasări la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii.

Cheltuielile totale ale bugetului consolidat au fost calculate atunci în scădere cu 978 milioane lei.