Veniturile Garanti România au crescut cu 14,9% în primele trei luni din 2015

Grupul Garanti România a înregistrat venituri nete consolidate de 39,3 milioane euro în primul trimestru al anului 2015, în creştere cu 14,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii.

Profitul net consolidat al Grupului a ajuns la 6,9 milioane euro, în timp ce activele totale s-au ridicat la 2,1 miliarde euro.

Garanti Bank a înregistrat venituri nete de 33,2 milioane euro la finalul lunii martie, o creştere de 17,6% de la an la an, precum şi un profit net de 4,9 milioane euro. Instituţiile financiare nebancare ale Grupului au înregistrat, la rândul lor, profit net în primul trimestru: Garanti Credite de Consum – 1,3 milioane euro şi Garanti Leasing – 0,6 milioane euro.

În primele trei luni, volumul total de credite al Garanti Bank a ajuns la 1,36 miliarde euro, în creştere cu 19,6% de la an la an. Astfel, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, volumul de credite acordate IMM-urilor a crescut cu 12,5%, cel dedicat segmentului corporate cu 8,5%, iar creditarea segmentului de retail a avansat cu 34%. Totodată, depozitele au înregistrat o creştere în volum de 61% de la an la an.

"Grupul Garanti a început bine anul 2015. Creditarea se intensifică, iar depozitele continuă să crească de la o perioadă la alta. Estimăm că vom continua să creştem sustenabil şi în următoarele luni. Vom aborda aceeaşi strategie privind satisfacerea nevoilor clienţilor noştri, cu ajutorul serviciilor financiare inovatoare, a reţelei tot mai mari de agenţii, a platformei online sigure, a vastei reţele de ATM-uri inteligente, precum şi a echipei noastre de profesionişti", a declarat directorul general al Garanti Group România, Ufuk Tandogan.

Grupul Garanti România este deţinut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul trimestru al anului 2015, TGB a înregistrat un venit net neconsolidat de 784,77 milioane lire turceşti (283,86 milioane euro). Activele totale ale TGB au ajuns la 231,4 miliarde lire turceşti (83,7 miliarde euro), în timp ce contribuţia la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash şi non-cash) în valoare de 185,51 miliarde lire turceşti (67,1 miliarde euro).

TGB deserveşte peste 10 de milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail.

Grupul Garanti reuneşte Garanti Bank, Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA). Grupul Garanti oferă servicii financiare pe piaţa locală unui număr de peste 500.000 de clienţi.

AGERPRES