Veniturile retailerului de produse IT&C Germanos, prezent şi în România, au scăzut cu 14% în primele nouă luni, la 645,1 milioane euro, iar compania a contribuit cu jumătate de milion de noi abonaţi la afacerile grupului elen de telecomunicaţii OTE în trimestrul al treilea.
„Germanos este principalul contributor la creşterile de cotă de piaţă ale grupului şi un factor de importanţă critică pentru extinderea Cosmote, în special în Grecia şi în România”, se arată într-un raport al OTE, prezent pe piaţa românească prin Romtelecom, Cosmote România şi reţeaua Germanos.
Profitul OIBDA (înainte de includerea deprecierii şi a amortizării) înregistrat de Germanos a scăzut cu 45,9% în perioada ianuarie-septembrie, la 9,3 milioane euro, de la 17,2 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut, când compania a raportat venituri de 750,2 milioane euro.
În trimestrul al treilea, încasările Germanos au coborât cu 10,5%, de la 263,7 milioane euro la 236 milioane euro, iar profitul OIBDA s-a redus cu 8,5%, de la 9,4 milioane euro la 8,6 milioane euro. Numărul de clienţi ai operatorului telecom Cosmote a crescut în trimestrul al treilea cu 725.000 de utilizatori, la 21,4 milioane, 502.000 dintre clienţii noi fiind atraşi prin intermediul reţelei de retail Germanos.
SURSA: Mediafax