Veniturile Central European Media Enterprises (CME) în România au crescut cu circa 1,26 milioane de dolari în prima jumătate a acestui an, față de aceeași perioadă a lui 2010, ajungând la 81,37 milioane de dolari, potrivit celui mai recent raport CME.
Grupul CME, al cărui director executiv și președinte este Adrian Sârbu, deține în România compania Pro Tv SA, care include canalele de televiziune Pro Tv, Pro Tv International, Acasă, MTV România, Pro Cinema , sport.ro și Media Pro Entertainment.
România are totuși cea mai mică creștere din grupul CME, care mai este prezent în alte cinci țări europene: Slovacia, Cehia, Slovenia, Bulgaria și Croația. Un raport al CME din aprilie 2011 arăta că România era singura țară în care s-au înregistrat scăderi (cu 2,2 milioane de dolari mai puțin față de același trimestru din 2010), însă cumulat pe ultimele șase luni, grupul este pe plus în toate cele șase țări.
Profitul operațional înainte de depreciere și amortizare (OIBDA) a scăzut în România pentru CME de la 15,2 milioane de dolari în semestru din 2010 la 12,7 milioane de dolari în aceeași perioada a acestui an.
Adrian Sârbu consideră că rezultatele financiare bune de anul acesta se datorează cresterilor rapide înregistrate de Media Pro Entertainment și de sectorul new media al grupului. Media Pro Entertainment au crescut considerabil în trimestrul al doilea din 2011, de la 38, 3 milioane de dolari anul trecut la 51, 2 milioane de dolari în aceeași perioadă a acestui an. Pe semestru, divizia a crescut de la 66,3 milioane de dolari, la 91, 4 milioane de dolari în prima jumătate a acestui an. Veniturile nete din activități new media au crescut de la 4,9 milioane de dolari în primul semestru din 2010 la 7,2 milioane de dolari, în aceeași perioadă din 2011.
La nivel de grup, veniturile nete au fost mai mari cu 22% în primele șase luni ale anului (422, 4 milioane de doalri), față de aceeași perioadă a anului 2010. De asemenea, OIBDA a crescut cu 64%, ajungând la 76,9 milioane de dolari.