Veniturile medii lunare în România. La ce cifră s-a ajuns

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, veniturile medii ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 5.302 lei în al treilea trimestru din anul trecut, iar cheltuielile au ajuns la 4.444 de lei lunar într-o gospodărie.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate luni, cheltuielile au reprezentat 3,8% din nivelul veniturilor totale. Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 5.302 lei în al treilea trimestru din anul trecut. Cheltuielile totale au ajuns, în medie, la 4.444 de lei lunar într-o gospodărie.

Venitul total mediu lunar a fost de 2.068 lei pe persoană, iar cheltuiala medie totală s-a ridicat la 1.733 lei/persoană, în fiecare gospodărie din România. Comparativ, în mediul urban, veniturile medii lunare pe persoană au fost de 2.508,89 lei, iar în mediul rural de 1.551,56 de lei.

Veniturile băneşti au fost de 4.961 lei lunar pe gospodărie

Potrivit Institutului, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.961 lei lunar pe gospodărie. Veniturile în natură au fost de 341 lei lunar pe gospodărie. În mediul urban, veniturile băneşti au reprezentat 96,3% din veniturile totale. În mediul rural au reprezentat 88,4%. Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri.

Veniturile din prestaţii sociale (18,9%), cele din activităţi neagricole (2,1%), veniturile din agricultură (1,9%), cele din proprietate şi vânzarea de active (1,1%), precum şi cele în natură (6,4%) au contribuit la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor.

Conform INS, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii a fost de 2,4% la nivel urban. 10,9% a fost contravaloarea din veniturile totale la nivel rural. Se precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată. Tot aici intră și acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei.

Cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni. Toate acestea deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,7%).

INS precizează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum. Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut în trimestrul III 2020, 33,5% din consumul gospodăriilor. Pe locul II în structura cheltuielilor se află cele cu locuinţa, apa, electricitatea, gaze şi alţi combustibili. Respectiv 14,6%, iar băuturile alcoolice şi tutunul, cu 8,6%, pe locul trei.