Bilanțul financiar pentru primele șase luni, arătat parțial de Volkswagen înaintea raportului pentru semestrul întâi care va fi prezentat pe 28 iulie arată un venit operațional de 7,5 miliarde de euro, mult peste estimări. Efectele post-Dieselgate iau însă 2,2 miliarde de euro din această valoare. Costurile scandalului au ajuns la 18 miliarde de euro.
Nu mai puțin de 7,5 miliarde de euro a realizat grupul Volkswagen ca venit operațional în primul semestru al acestui an, un reszultat neașteptat de buc în opinia analiștilor. Juergen Pieper, analist al Metzler Bank din Frankfurt notează că „în al doilea trimestru putem vorbi chiar de un record istoric și asta este spectaculos dacă avem în vedere că grupul trece printr-un imens și costisitor scandal. Este remarcabilă în special viteza cu care au reușit să își eficientizeze costurile.”
Rezultatul de 7,5 miliarde de euro este însă redus cu 2,2 miliarde de constituirea unui nou provizion destinat să acopere costurile suplimentare generate de scandalul Dieselgate. În total, Volkswagen a pus deoparte până acum pentru „stingerea” scandalului circa 18 miliarde de euro. Pentru întregul an, oficialii Vokswagen Group estimează venituri din vânzări în scădere cu 5% față de anul anterior și un profit operațional înainte de articole speciale cuprins între 5% și 6%.