Veniturile disponibile ale populaţiei vor scădea în România, în termeni reali, cu circa 10% în acest an şi cu încă 0,8% în 2011, deşi în regiune vor creşte cu 1 - 2,5% datorită competitivităţii forţei de muncă, se arată într-un raport al Erste Bank. "Venitul disponibil, care reprezintă în medie circa 65% din PIB, a fost afectat recent de majorarea şomajului şi de reducerea altor venituri (chirii, profituri, venituri din dobânzi). În contextul în care efectul advers al
Veniturile disponibile ale populaţiei vor scădea în România, în termeni reali, cu circa 10% în acest an şi cu încă 0,8% în 2011, deşi în regiune vor creşte cu 1 – 2,5% datorită competitivităţii forţei de muncă, se arată într-un raport al Erste Bank.
„Venitul disponibil, care reprezintă în medie circa 65% din PIB, a fost afectat recent de majorarea şomajului şi de reducerea altor venituri (chirii, profituri, venituri din dobânzi). În contextul în care efectul advers al deteriorării pieţei muncii a fost compensat parţial de creşterea uşoară a pensiilor şi altor beneficii sociale, venitul disponibil a scăzut mai puţin decât ar fi rezultat din reducerea angajărilor”, se arată într-un raport al Erste.
Analiştii anticipează că, având în vedere majorarea productivităţii, perspectivei solide pentru creşterea salariilor în sectorul privat şi faptului că avansul şomajului se apropie de vârf, venitul disponibil va creşte în regiune cu 1 – 2,5% anul viitor.
„În România, unde Guvernul a aprobat măsuri de austeritate ambiţioase (inclusiv majorarea TVA cu 5 puncte procentuale), venitului disponibil va continua să scadă în termeni reali din cauza majorării inflaţiei”, se menţionează în raportul Erste.
Analiştii notează că evoluţia consumului este puternic influenţată de majorarea venitului disponibil, ceea ce înseamnă că va avansa anul viitor tot cu 1 – 2,5% în termeni reali la nivelul regiunii.
În România, Erste anticipează creşterea consumului gospodăriilor cu circa 1% în 2011, deşi estimează că veniturile disponibile vor scăderea.
„După doi ani consecutivi de scăderi bruşce, consumul gospodăriilor ar putea creşte în România cu circa 1% în 2011, întrucât acordarea de noi credite consumatorilor se va accelera probabil. (…) În acelaşi timp, salariile nominale îşi vor relua probabil trendul crescător anul viitor”, se arată în raport.
Potrivit datelor Erste, venitul disponibil a crescut în România cu circa 15% anul trecut, după ce a avansat în 2008 cu aproximativ 20%.
SURSA: Mediafax