Aici vorbim de Nicu Marcu, președintele ASF, cât și de ceilalți membri din conducere, care încasează lunar mii de euro.

Informațiile pe care le putem găsi pe site-ul ASF arată că Nicu Marcu are un salariu net lunar de 43.178 lei, plus o indemnizație lunară de membru al Consiliului ASF de 19.665 lei.

Nicu Marcu a încasat un salariu de aproximativ 750.000 lei

Dacă am fost atenți la ultimele declarații de avere, în anul 2021 acesta a încasat la ASF un salariu de aproximativ 750.000 lei, în creștere față de anul 2020.

Președintele ASF a mai încasat bani și din alte surse în anul 2021, iar acestea ar fi : Curtea Constituțională a României, de unde a luat 148.084 lei , ASE 131.042 lei/an, Universitatea din Craiova , 7.180 lei/an.

Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, sectorul Asigurări – Reasigurări primește un salariu de 6750 euro lunar.

Indemnizația vicepreședintelui ajunge la 3933 euro/lună, iar în anul 2022 a luat 133.052 euro.

Alte salarii din ASF ajung la 10.00o pe lună, iar printre cei care primesc această sumă se află Elena Doina Dascălu, prim-vicepreședinte ASF, Gabriel Grădinescu-vicepreședinte, Cristian Roșu și Ștefan Daniel Armeanu.

Ce spun șefii ASF despre aceste salarii imense

Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, a vorbit despre salariul pe care îl încasează. Acesta spune că numărul falimentelor de pe piața RCA nu are legătură cu salariile lor.

“Haideți să împărțim întrebarea dumneavostră în două. Unu, este legat de salariul meu, nu vorbesc de șeful meu. Salariile noastre sunt publice, sunt pe site-ul Autorității, se pot consulta la „Declarații de avere”. Deci nu am nimic de ascuns.

În medie, dacă facem un calcul, probabil că este undeva în jur de 10.400 euro pe lună. E mult sau puțin? Fiecare poate să aprecieze sumele având un alt nivel de comparabilitate. Dacă aceste sume reprezintă o problemă de care tot timpul se pun întrebări, este la îndemâna Legislativului să stabilească prin lege un anumit cuantum pe care îl consideră adecvat și putem închide subiectul.

Opoziția cere demiterea conducerii ASF

USR a depus la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a ASF, ca urmare a scandalului privind Euroins.

”Este o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări, o ţeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură care, aflăm din comunicatul lor de astăzi, a fost de 1,75 de miliarde de lei sub cerinţa de capital minim absolută, pe care trebuia să o supravegheze să fie îndeplinită.

O spune chiar ASF în comunicatul de astăzi că din 2022 avem o gaură de 1,75 de miliarde de lei şi ei i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, evident nişte asigurări care, compania fiind în situaţia în care este, nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a preşedintelui, cât şi a consiliului”, a transmis Cătălin Drulă.