Salariile top-managerilor din România se vor reduce cu încă 15%, până la sfârşitul acestui an, continuând alunecarea pe toboganul crizei, care le întoarce la nivelurile din 2007. Companiile private au reuşit să menţină, în acest an, fondurile de salarii cât de cât intacte. N-a fost însă deloc simplu. Au fost operate disponibilizări drastice, au fost eliminate orele suplimentare şi bonusurile, cei cu salarii foarte mari au fost înlocuiţi cu alţii care au acceptat, pentru a
Salariile top-managerilor din România se vor reduce cu încă 15%, până la sfârşitul acestui an, continuând alunecarea pe toboganul crizei, care le întoarce la nivelurile din 2007.
Companiile private au reuşit să menţină, în acest an, fondurile de salarii cât de cât intacte. N-a fost însă deloc simplu. Au fost operate disponibilizări drastice, au fost eliminate orele suplimentare şi bonusurile, cei cu salarii foarte mari au fost înlocuiţi cu alţii care au acceptat, pentru aceleaşi posturi, venituri mult mai mici, ori trecuţi pe contracte de colaborare mai puţin costisitoare. „În multe cazuri, diminuarea salariilor a fost o decizie luată de la centru, în cazul companiilor multinaţionale, ca soluţie anticriză. Uneori, s-au făcut tăieri sau concedieri nu pentru a salva costurile, ci pentru a dovedi celor din conducerea centrală din străinătate că se iau măsuri“, explică Daniela Necefor, director general al Total Business Solutions. În companiile cu putere de decizie în România, reducerea salariilor a acţionat mai mult asupra segmentului de mijloc al managementului. Dar indiferent despre care manageri vorbim, de top sau middle, în acest an salariul fix s-a diminuat drastic în foarte multe companii din sectorul auto, imobiliar, al bunurilor de larg consum, vânzărilor, construcţiilor şi producţiei industriale, dar s-a menţinut relativ constant în bănci, farmaceutice şi IT. Bonusurile şi beneficiile au fost tăiate însă cam peste tot. Rudolf Fedorovici, consultant la Advice HR, spune că top-managerii au fost dispuşi să facă destul de multe compromisuri în cadrul negocierilor salariale, renunţând, în primul rând, la bonusuri.
Prăbuşire din înălţimi
În puţinele firme unde s-au mai acordat, bonusurile şi beneficiile au suferit scăderi puternice. Majoritatea companiilor au decis să le taie.
Piaţa salarială a fost în continuu picaj în acest an. Mai puţin pe segmentul bugetar. Salariile middle- managementului au fost cele mai afectate. Dar nici directorii n-au dus-o mai bine.
Studiile consultanţilor internaţionali specializaţi în analiza remunerării indicau, la începutul anului, creşteri ale salariilor directorilor generali şi ale celor adjuncţi cu 8-12%. Explicaţiile date aveau logică: „În ciuda reducerii creşterii economice, firmele vor avea nevoie de oameni de conducere valoroşi, tocmai pentru a putea face faţă situaţiilor dificile cu care se aşteaptă să se confrunte“, declară, pentru Capital, Maria Smid, senior consultant la Kienbaum Beratunge, Viena.
Evoluţia pieţei salariale a infirmat chiar şi prognozele cele mai rezervate. Nenumăraţi top-manageri şi-au luat adio de la multe mii de euro care le intrau lunar pe card. Foarte mulţi şi-au luat adio chiar de la serviciu. „Sunt sute de manageri care au fost puşi pe liber de luni bune şi care stau încă şi admiră stelele pe cer“, confirmă Mădălina Popescu, director general la PluriConsultants. „Nu acceptă ideea de a lucra pe mai puţini bani. Trăiesc în lumi paralele“, completează Daniela Necefor, director general la Total Business Solutions.
Atitudine de înţeles, dacă luăm în considerare declaraţiile Ruxandrei Stoian, partener, Departamentul Servicii de Consultanţă în Resurse Umane de la PricewaterhouseCoopers România: „Rata medie de creştere, în cazul companiilor care au făcut creşteri salariale în 2009, este de aproximativ 8 % la nivel de piaţă generală.“ În particular, lucrurile se schimbă însă. „În ceea ce priveşte posturile de top şi middle-management, se observă mai degrabă o tendinţă de a trata individual deciziile de recompensare, explică Ruxandra Stoian. Practic, managementul a luat decizii de reducere de costuri de sus în jos. Întâi în propriile pachete, apoi în rândurile celorlalţi angajaţi. Astfel, la începutul anului, primele reduceri de costuri la nivel de resurse umane care s-au anunţat au fost legate de eliminarea unor beneficii pentru nivelurile de conducere. Chiar şi acolo unde au fost majorări, sistemul de recompensare s-a dovedit a fi dur, pe măsura crizei.
Salariile depind de ţara unde se ia decizia
Fenomenul s-a petrecut astfel numai la firmele în care aceste decizii au fost dictate de la sediile centrale din străinătate. În companiile în care deciziile s-au luat de către români, cei afectaţi au fost managerii de la nivel intermediar, aspect confirmat de Rudolf Fedorovici, consultant la Advice HR. Ruxandra Stoian ne spune că a putut remarca totuşi o politică de plată variabilă, în special pentru management, mult mai agresivă, atât prin creşterea ponderii acestei forme de recompensare în pachetul total, cât şi prin obiective mult mai dificile şi mai stricte. „Aproape jumătate dintre companii (~40%) au revizuit schemele de plată variabilă, prin modificarea ţintelor de performanţă, fie a frecvenţei de plată, fie a tipului de indicatori evaluaţi.“ Observaţii similare face şi Loreda Dragomir, şef operaţiuni la Stanton Chase International: „Cele mai afectate au fost primele, care au suferit o scădere de peste 30% în 2009 faţă de 2008. S-au diminuat bonusurile, ca o măsură implicită de reducere a cheltuielilor. În multe cazuri s-a renunţat la prime de Paşte, pensii private, prima de concediu sau al 13-lea salariu, rămânând doar beneficii gen tichete-cadou şi tichete de masă, folosirea autoturismului de serviciu în interes personal, dar, în multe cazuri, cu consum de benzină limitat plătit de firmă.“
Singurii care au scăpat de prăpădul recesiunii au fost top-managerii din industria farmaceutică. Mădălina Popescu apreciază că valul crizei îi va lovi însă din această toamnă. Nici directorii din IT nu au avut de suferit. Doar că nu le-au crescut salariile, în special celor din segmentul hard. La polul opus, au fost directorii din sectorul auto, ale căror salarii au scăzut cu 30%-40%, iar tendinţa va continua şi anul viitor.
Daniela Necefor anticipează că salariile top-managerilor vor scădea la nivelul existent înainte de integrare. Rudolf Fedorovici punctează că middle-managementul, care a avut cel mai mult de suferit, va fi ţinta reducerilor salariale şi în viitor. „Top-managementul are o poziţie stabilă, pentru că el taie şi spânzură. Şi tot el este cel care închide uşa.“ Mădălina Popescu este şi mai precisă. „Salariile top-managerilor vor mai scădea cu 13%-15% până la sfârşitul anului.“
Bănci
«Majoritatea băncilor au făcut ajustări ale politicii de acordare a beneficiilor şi ajustări ale sistemelor de plată variabilă.»
Ruxandra Stoian
«Băncile vor simţi criza de-abia la anul!“»
Mădălina Popescu
5.500 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
25%-30% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului
Bunuri de larg consum
«Este sectorul în care au avut loc cele mai multe demiteri din rândul top-managerilor foarte scumpi.»
Daniela Necefor
«Au zburat directorii de resurse umane şi de marketing, cu salarii de 10.000-15.000 euro.»
Mădălina Popescu
5.000 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
20%-30% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului
Comerţ cu amănuntul
«Un top manager care, anul trecut, avea 5.700 euro net pe un post de trade manager, acum a ajuns la 3.000 euro!»
Mădălina Popescu
«Dacă anul trecut refuza un salariu de 3.000 euro, acum un director de vânzări acceptă şi 2.000 de euro net.»
Rudolf Fedorovici
6.500 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
15%-20% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului, în funcţie de performanţele realizate
Auto
«Salariile au ajuns la jumătate, dar piaţa nu s-a calmat încă.»
Daniela Necefor
«Se dau afară pe capete dealerii. Unele companii au schimbat până acum trei rânduri de echipe de vânzări.»
Mădălina Popescu
3.200 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului.
50% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului.
Servicii financiare
top-managerilor din companiile de colectări a ajuns la 4.200 euro.
«Avem un candidat care negociază în acest moment salariul la un nivel net de 3.500 euro pe lună pentru o poziţie de CFO, persoană care are o experienţă semnificativă într-o multinaţională.»
Rudolf Fedorovici
3.000 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
20%-30% scădere medie a salariilor în primăvară, dar acum au revenit la nivelul mediei de la începutul anului
Construcţii
«Sectorul materialelor pentru finisaje în construcţii a mers bine până acum, dar urmează să intre în criză către sfârşitul anului şi în 2010, pentru că se cam termină clădirile începute, iar altele nu s-au mai înălţat.»
Mădălina Popescu
4.000 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
30%-35% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului, în sectorul materialelor de construcţii
Producţie industrială
«În continuare, mă aştept la un trend descendent moderat al salariilor top-managerilor în sectorul producţie şi în manufactură.»
Rudolf Fedorovici
«Salariile top-managerilor au scăzut mai mult decât ale muncitorilor.»
Daniela Necefor
3.000 euro net/lună: media salariului de bază net la începutul anului
30%-35% scăderi ale bonusurilor şi beneficiilor pe parcursul anului