Simona Halep are de suferit tot mai mult din cauza întârzierilor Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Organizatorii de la US Open, competiție care va avea loc în intervalul 28 august-10 septembrie, au exclus-o pe Simona Halep de pe listă, conform regulamentului.
Simona Halep a fost exclusă de la US Open
Anunțul oficial potrivit căruia Simona Halep va rata US Open 2023 a fost făcut luni seară de reprezentanții turneului de Grand Slam.
„Potrivit regulamentului din turneele de Grand Slam, Simona Halep a fost retrasă automat de la US Open, în timp ce suspendarea ei a rămas activă la momentul stabilirii tabloului de calificări”, au transmis organizatorii de la US Open.
Îndrăgita sportivă din România a fost înlocuită cu o jucătoare locală, Taylor Townsend (SUA, 134 WTA), care era prima sub linia sportivelor admise pe listă, în baza clasamentului WTA. Halep se afla pe poziția 55 WTA când s-au făcut înscrierile și le solicitase organizatorilor să o accepte pe listă, în speranța că va câștiga procesul cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Totuși, Simona Halep a ajuns săptămâna aceasta pe locul 1.140 în ierarhia tenisului feminin.
Amintim că Simona Halep va fi ștearsă și din clasamentul WTA după turneul din SUA. Aceasta nu a mai jucat tenis de aproape un an, ultimul ei meci având loc pe 29 august 2022, chiar la US Open: 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur, în primul tur.
Presa spaniolă spune că sportiva o poate lua de la zero
În altă ordine de idei, presa spaniolă spune că sportiva o poate lua de la zero. Ea va avea nevoie de wild carduri pentru a participa la competițiile WTA, însă acest lucru nu ar trebui să reprezinte un impediment, Simona Halep fiind deținătoarea a două titluri de Grand Slam.
„Ar trebui să fie o știre să o vedem pe Simona Halep atât de jos în clasament, deși știam cu toții că este o chestiune de luni să o vedem scufundându-se după sancțiunea primită la finalul lui 2022. Viitorul româncei nu pare plin de speranțe, deși ne arată adesea conținut de pe teren pe rețelele de socializare, unde continuă să se antreneze și să viseze la revenirea ei. După US Open va rămâne fără puncte, fără clasament, un alt moment de cotitură în carieră, care i-ar putea oferi ocazia să o ia de la zero”, scrie publicația Punto de Break.