Victor Ponta se folosește de orice prilej ca să-l atace pe ministru Finanțelor Eugen Teodorovici. Acum, liderul Pro România a dat un verdict care îl va cutremura pe Teodorovici.
Victor Ponta, liderul Pro România, a fost prezent, luni seara, la TVR 1, în emisiunea ”România9”. Întrebat pe cine nu ar lua lângă el în partid, Ponta a dat un răspuns exact pe dos.
”Vă spun pe cine l-aș lua și-mi pare rău: pe Teodorovici.” Fostul premier a afirmat că Eugen Teodorovici, ministru de Finanțe, ”va ajunge în închisoare 50 de ani, 100 de ani, 150 de ani, dacă cu mâna lui semnează știind de ce se face Fondul Suveran”, a spus Ponta, conform dcnews.
Victor Ponta a susținut că Niculae Bădălău ”e prea deștept să se bage în așa ceva”, subliniind că Eugen Teodorovici ”semnează tot”.
Nici baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, nu este printre favoriții lui Victor Ponta, după cum afirma acesta, recomandându-i să rămână cu Liviu Dragnea în PSD.