CTP a declarat că, pe 24 noiembrie 2024, a publicat o frază în care afirma că, în acea seară, a început invadarea României de către Rusia. El a subliniat că această afirmație reflectă exact situația pe care interlocutorul său a descris-o, referindu-se la persoanele care ies la suprafață „ca șobolanii din găuri” și la arsenalul descoperit recent.

Totul a fost pregătit din vreme, spune CTP

De asemenea, CTP a menționat că astfel de arme și resurse financiare nu au fost adunate recent de către Potra și cei din jurul său, ci sunt acolo de mult timp, ridicând întrebarea cu privire la scopul lor. Potrivit lui, declarațiile lui Potra, care vorbește fără ezitare despre incendieri, spânzurări și atacuri, nu pot indica decât o tentativă de lovitură de stat, un subiect pe care l-a mai abordat anterior.

“În seara zilei de 24 noiembrie 2024 am publicat o frază care suna așa: În seara zilei de 24 noiembrie 2024 a început invadarea României de către Rusia. Acesta frază descrie perfect ceea ce ați inventariat dumneavoastră, toți acești indivizi care ies la suprafață ca șobolanii din găuri, deși bănuiesc că se știa sau e greu de crezut că nu se știa de existența acestor inși, de aceste arsenale care sunt descoperite în momentul de față.

Eu cred că ele nu au fost adunate ieri acolo de către alde Potra și compania. Armamentul și banii sunt acolo de cine știe când, pentru ce? Pentru ce spune Potra fără prea mare tulburare: să dăm foc, să spânzurăm, să atacăm! De ce să facă asta? Evident, nu putea fi vorba decât de o lovitură de stat, lucru despre care am mai pomenit”, a precizat Cristian Tudor Popescu.

Șobolanii sângeroși

El a exprimat speranța că, de această dată, instituțiile de intervenție și forțele de ordine vor acționa în mod profesionist, iar justiția, inclusiv procurorii și judecătorii, își vor face datoria. De asemenea, a subliniat că aspectul esențial nu este reprezentat de Georgescu sau de cei pe care i-a numit „șobolani sângeroși”, ci de modul în care românii percep această situație.

Potrivit lui, adevărata problemă este incapacitatea multor români de a înțelege cu cine au de-a face.

„Să sperăm că acum vor face profesionist în sfârșit lucrurile atât organele de intervenție, de forță, cât și justiția, respectiv procurorii, judecătorii își vor face meseria.

Important este ce se va întâmpla în conștientul și subconștientul colectiv al românilor, pentru că asta este problema noastră, nu acest Georgescu, nu șobolanii ăștia sângeroși, problema este cum de atâția români nu sunt în stare să își dea seama cu cine au de-a face”, a adăugat CTP.

CTP: Georgescu este un „individ pârât”.

Popescu a mai spus a că bănuiește că mulți dintre cei care l-au votat pe Călin Georgescu și care l-ar vota în continuare sunt oameni care își fac meseria bine acolo unde lucrează și care știu să identifice atunci când au de-a face cu un client sau partener fals.

Potrivit lui, acești oameni, fiind profesioniști și având o bună cunoaștere a meseriei, ar trebui să își dea seama că Georgescu este un „individ pârât”. Totuși, a spus că nu înțelege cum nu funcționează aceleași criterii de judecată în cazul lui Georgescu.

Jurnalistul adăugat că i se pare imposibil să aduci noi dovezi și că, la un moment dat, a renunțat să mai aducă argumente sau să facă demonstrații în legătură cu „aberațiile grandomaniacale și paranoice” ale acestui individ, având senzația că oamenii pur și simplu nu vor să vadă, fiind în stare de halucinații.

”Ca să vezi că insul ăsta habar nu are de nimic, eu un urechist total care bate câmpii, ca să vezi cum minte de la o zi la alta, ca să vezi că nu a oferit nicio umbră de soluție niciodată pentru situația grea a României și problemele multe pe care le avem în momentul de față, să nu vezi toate lucrurile astea, să nu vezi indivizii ăștia, ucigașii ăștia cu simbrie care viermuiesc în jurul lui?!

Ați văzut, stimați votanți ai lui Călin Georgescu, ați văzut un singur om de treabă, un singur om bun în jurul acestui individ, din ce ați văzut în spațiul public?”, a încheiat CTP.