Verdict pentru Simona Halep! Ilie Năstase a făcut marele anunţ despre decizia ITIA

ilie nastase si halep

SURSA FOTO: Dreamstime

Ilie Năstase a ținut să vină cu un punct de vedere asupra scandalului de dopaj în care se află implicată Simona Halep. Celebrul tenismen a vorbit despre pierderile suferite de celebra tenismenă.

Pierderile sunt imense pentru Simona Halep. Acest punct de vedere a fost exprimat de Ilie Năstase. Fostul mare tenismen român a arătat cu degetul spre avocații angajați de campioana noastră. Cei care o reprezintă în acest caz și ar trebui să îi apărarea ar fi putut să grăbească lucrurile, crede Ilie Năstase.

În opinia sa, avocații puteau face anumite demersuri pentru ca Halep să ajungă în fața tribunalului independent londonez Sport Resolutions mult mai devreme.

Ilie Năstase crede că avocații au întârziat foarte mult

„Asta nu știu, și eu am fost acuzat de rasism când a fost cu Serena Williams, dar noi, eu și cu domnul Țiriac, ne-am dus peste ei și am rezolvat problema. Cred că avocații au întârziat foarte mult, trebuia să se ducă la acel tribunal independent. Au lungit-o, nu știu cât îi dă (n.red. – despre eventuala perioadă de suspendare). De când e (n.red. – suspendată)? Din septembrie”, a spus Ilie Năstase.

El a adus în discuție și pierderile financiare pe care Halep le-a înregistrat în perioada de suspendare provizorie din activitate.

În lunile astea câte turnee a pierdut și câți bani a pierdut?

În opinia sa, în cazul care campioana va fi declarată nevinovată în acest dosar, îi va fi destul de greu să își recupereze prejudiciul. Simona Halep a fost suspendată provizoriu din activitate anul trecut de către ITF, după solicitarea în acest sens venită de la ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului).

„În lunile astea câte turnee a pierdut și câți bani a pierdut? Pe cine dă ea în judecată acum? Pe tribunal, pe mama tribunalului? Că nu știu. Zic și eu. Avem răbdare să vedem decizia finală, că noi ne grăbim. Eu nu știu, nu mă pricep, pe timpul nostru nu existau astea (n.red. – despre chestiunile ce țin de acel pașaport biologic).

Drogul de pe timpul nostru era un lichid roșu, vin roșu. Dintr-un pahar te îmbătai. Astea sunt destul de recente față de când jucam noi”, a spus Ilie Năstase, la ProSport.

Simona Halep a căzut în clasamentul WTA

Trebuie spus că Simona Halep a coborât patru locuri de când a fost suspendată provizoriu din cauza scandalului de dopaj, fiind acum pe poziția 54 (1000 puncte). În prezent, clasamentul WTA este dominat de jucătoarea de tenis din Polonia – Iga Swiatek, care ocupă locul 1 din aprilie 2022. Locul 2 este ocupat de Arina Sabalenka (Belarus), iar locul 3 este ocupat de Elena Rîbakina (Kazahstan).

În cazul jucătoarelor de tenis din România, în prezent, Irina Begu este cel mai bine clasată în ierarhia feminină, ocupând locul 30 (1342 puncte). A doua româncă în clasamentul WTA este Sorana Cîrstea (locul 37, 1187 puncte), a treia româncă este Simona Halep iar a patra româncă este Ana Bogdan (locul 57, 972 puncte).