Fostul ministru al Sportului din mandatul lui Adrian Năstase, Georgiu Gingăraș, este de părere că Simona Halep este nevinovată și, de fapt, este victima unui linșaj. El consideră că Simona Halep nu este o persoană despre care să se afirme că și-a construit performanța prin dopaj.
Teoria lansată de fostul ministru al Sportului
În acest context, Gingăraș a adus aminte faptul că sportiva a muncit enorm de mult și a făcut numeroase sacrificii, inclusiv intervenții chirurgicale pentru a atinge această performanță.
„Vedeți că ăștia n-au iertat niciodată pe nimeni. Dau doi ani de suspendare, apoi mai fac o ședință și ridică suspendarea, mai trece un an … Nu știu, Simona avea momente în care răsturna totul și juca foarte bine și momente când făcea niște meciuri mai slabe. Dar eu cred că deranja foarte mult la un moment dat.
Capitalismul presupune concurență. Te înlătură prin orice metode. Ce, credeți că le convine unora să ai campioni, să câștigi …? Sunt bani mulți la mijloc. Suntem mici. Cine știe …? Au prins momentul și au zis: ‘Hai, bă, s-o mai liniștim, că ne încurcă socotelile’.
Da, da. Pentru că ea nu este o persoană pe care să o vezi că ar fi făcut performanță prin dopaj. E o fată care a muncit extraordinar de mult, cu fizicul pe care l-a avut… Ba chiar a făcut și sacrificii, cu operații la sâni și așa mai departe. Deci, cu atât mai mult nu și-ar fi permis ea să ia o pastiluță ca să-i facă bine. Nu cred!”, a spus Georgiu Gingăraș pentru GSP.
Simona este suspendată din octombrie 2022
Simona Halep, campioană la Roland Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producția de globule roșii și este interzisă de Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în acest caz.
Ulterior, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a confirmat că Simona Halep „a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în pașaportul său biologic de sportiv (ABP)”.
Această a doua acuzație „se bazează pe o evaluare a profilului pașaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experți independenți”, precizează organismul internațional.
Pașaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiților parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp și ajută la identificarea potențialelor încălcări ale regulilor antidoping.