Simona Halep ar putea primi un verdict în martie

Se estimează că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va comunica decizia în privința Simonei Halep (32 de ani), fost lider WTA, acuzată de dopaj, undeva între finalul lunii martie și începutul lunii aprilie.

În cazul în care Simona Halep ar fi găsită nevinovată, ar putea să-și urmeze visul și participe la Jocurile Olimpice de la Paris.

Într-o altă notă, în cazul în care pedeapsa îi va fi redusă de la patru la doi ani, dubla câștigătoare de Grand Slam (2018, 2019) ar putea rata participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Acestea vor fi organizate în perioada 26 iulie-11 august.

Halep le-ar putea rata pentru că noul termen de expirare a suspendării ar fi stabilit pentru data de 6 octombrie 2024.

„Simona Halep și-ar dori să fie din nou aptă să joace până la Jocurile Olimpice de la Paris (n.r.- programate între 26 iulie și 11 august), dar totul depinde de verdictul pe care îl va da TAS.

Conform unor zvonuri venite cu doar câteva minute în urmă din partea unor surse TAS, verdictul final ar trebui să ajungă între finalul lunii martie și începutul lui aprilie”, anunță jurnaliștii americani de la tennisworldusa.org.

Halep s-a arătat enervată la reîntoarcerea în București

Simona Halep s-a întors în țară sâmbătă, după ce a petrecut trei zile în Lausanne pentru audierile organizate de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde urmează să fie judecată în cazul de presupus dopaj.

La întoarcerea în România, sportiva a refuzat să facă declarații și a arătat o iritare evidentă față de insistența reporterilor, întrebând retoric: „Chiar e nevoie de toată chestia asta?”.

Reamintim că, 7 și 9 februarie, au avut loc audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul de dopaj al sportivei din Constanța. La început, s-a dispus suspendarea ei pentru patru ani, din cauza a două presupuse încălcări ale regulamentului antidoping. Cu toate acestea, Simona a contestat decizia la tribunalul din Lausanne, Elveția.

Simona s-a întors în București sâmbătă. La aterizare, în jurul orei 11:30, a fost întâmpinată de un grup de reporteri la aeroportul din Otopeni. În timp ce aceștia încercau să obțină un interviu, Halep a preferat să păstreze tăcerea. Ea a repetat că nu va face nicio declarație până când nu se va lua o decizie.

„Nu am ce să comentez până vine decizia”, a spus ea.

Cu o expresie extrem de serioasă pe chip, Simona părea deranjată de insistențele reporterilor. În timp ce se îndrepta spre mașină, în parcarea aeroportului, și-a ridicat brațele în semn de frustrare și a întrebat retori: â

„Chiar e necesară toată nebunia asta?!”, a exclamat Halep.

Mai apoi, s-a strecurat în mașina care o aștepta în parcare. Simona era îmbrăcată lejer, purtând o pereche de blugi și un pulover cu fermoar.

Simona a fost rapidă de îndată ce a i-a aterizat avionul. A durat doar 80 de secunde de la momentul în care însoțitorii au preluat bagajele și până când a ajuns la mașină.