Informația a venit chiar din interiorul TAS

Procesul de la TAS al Simonei Halep a avut loc în perioada 7-9 februarie. La audieri au participat persoane importante în acest caz, printre care și fostul antrenor al Simone Halep, Patrick Moratoglou.

Jurnaliștii de peste ocean au aflat, după finalizarea procesului, că verdictul al putea veni la finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie cel târziu.

Totuși, acest lucru se va întâmpla în cazul în care verdictul va fi însoțit și de o motivare.

„Membrii panelului au stat împreună în seara respectivă (n.r. – 9 februarie), pentru a ajunge la un verdict. S-au întâlnit și a doua zi, tot pentru a încerca să se pună de acord. Procesul seamănă cu cel al unui juriu american, ce trebuie să delibereze până ajunge la o soluție.

Da, e foarte probabil ca ei să fi ajuns deja la o decizie, iar viitorul Simonei să fie știut. Dacă e așa, atunci doamna Bennet, președintele panelului, trebuie să facă primul draft de decizie, urmând ca Benz și Haas să o completeze ulterior. Poate dura săptămâni sau luni până i se va da documentului forma finală”, au transmis surse din interiorul TAS, potrivit Iamsport.ro.

Amintim că membrii comisiei sunt:

  • Ulrich Haas – propus de ITIA
  • Jeffrey Benz – propus de Simona Halep
  • Annabelle Bennet – numită de TAS

Va primi Simona Halep un răspuns rapid?

TAS poate oferi un răspuns rapid în cazuri urgente, iar motivarea poate veni mai târziu. Motivarea se poate afla și la câteva luni după ce a fost dat răspunsul.

Există și un exemplu în acest sens. TAS a oferit un răspuns rapid în procesul dintre FC Viitorul (actual Farul) cu FCSB în 2017, scrie prosport.ro.

Acest lucru s-a întâmplat din cauza tragerii la sorți pentru cupele europene.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, se pare că lucrurile nu sunt la fel de clare.

Surse din interiorul TAS spun că Simona Halep ar trebui să primească un răspuns rapid pentru a știi ce poate face pe viitor.

„Ca să răspund strict întrebării dvs., poate Simona vrea să participe la un turneu, nu știu, la Jocurile Olimpice, și trebuie să știe din timp ce poate face în viitor”, au mai transmis surse din interiorul TAS.

simona halep
Simona Halep / SURSA FOTO: Dreamstime

Verdictul final poate veni în martie sau aprilie

Marea campioană a României își dorește să participe la Jocurile Olimpice de la Paris. Totuși, participarea ei la JO depinde de decizia dată de TAS.

Presa americană spune că a intrat în posesia unor informații care arată că verdictul TAS va veni la finalul lunii martie, cel târziu începutul lunii aprilie.

„Simona Halep și-ar dori să fie din nou aptă să joace până la Jocurile Olimpice de la Paris, dar totul depinde de verdictul pe care îl va da TAS.

Conform unor zvonuri venite cu doar câteva minute în urmă din partea unor oameni din cadrul TAS, verdictul final ar trebui să ajungă între finalul lunii martie și începutul lui aprilie”, au aflat americanii de la Tennis World USA.

Simona Halep a avut la dispoziție trei zile pentru a-și demonstra nevinovăția. În cazul în care tribunalul de la Lausanne va da un verdict în conformitate cu decizia ITIA, atunci Halep va reveni pe terenul de tenis, în mod oficial, în octombrie 2026.