Cazul Simonei Halep este unul excepţional, afirmă şefa anti-dopingului din România
Gabriela Andreiașu a explicat că „verdictul în cazul Simonei poate fi dat după mai mult două săptămâni de la audieri”, din cauza „condițiilor excepționale”.
Simona Halep a avut ca martori oameni de știință, experți, precum și membri ai echipei sale.
„Tribunalul Sport Resolutions trebuie să emită decizia în 14 zile de la data audierii Simonei, dar există și posibilitatea extinderii acestui termen în condiții excepționale! De ce? Pentru că, un caz care este complex, care are foarte multe probe, în care au fost audiați foarte mulți martori”, a spus directorul ANAD, potrivit Pro Sport.
Verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep ar putea întârzia
Constănțeanca va afla, cel mai devreme, pe data de 13 iulie verdictul în cazul de dopaj și iregularități în pașaportul biologic. Potrivit Gabrielei Andreiașu, verdictul ar putea întârzia, deoarece cazul Simonei este unul complex, care necesită o documentare amănunțită și audierea mai multor martori.
„Probele aduse de experții ambelor părți, Simona și Agenția de Integritate a Tenisului, impun o documentare profundă și o analiză a documentelor pe care le-au depus părțile, ITIA și Simona Halep”, a spus aceasta.
„Nu se fac alte sau noi analize în laboratoare, pur și simplu se examinează și studiază documentele, se verifică toate probele pe care le-au adus în apărare și, inclusiv, declarațiile pe care le-au dat martorii, foarte mulți de ambele părți, pe parcursul celor două zile de audieri, 28 și 29 iunie”, a adăugat Gabriela Andreiașu.
„Nu este reprezentativ numărul martorilor, cât reprezentative sunt informațiile pe care le-au adus experții în calitate de martori la acest proces. Există posibilitatea extinderii acestui termen. Nu din alte motive, ci doar pentru a lua o decizie corectă și motivată”, a mai spus ea.
Cum se va schimba viața Simonei Halep după primirea verdictului?
Directorul ANAD a precizat, de asemenea, că verdictul îi va afecta viața Simonei Halep atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal.
„Acel verdict posibil să afecteze viața Simonei, atât cariera sportivă cât și viața personală până la urmă, pentru că sunt anumite interdicții pe care Halep le va avea în perioada de suspendare, dacă va exista o perioadă de suspendare!”, a spus Gabriela Andreiașu.
Aceasta a a vorbit, de asemenea, despre modalitatea procedurală de abordare a ambelor capete de acuzare.
„Întrebarile au fost fixate atât de arbitri, cei trei arbitri ai tribunalului Sport Resolutions cât și de fiecare parte, respectiv Agenția de Integritate a Tenisului și Simona prin avocați”, a explicat directorul ANAD.
„După audierea Simonei, dupa declarațiile pe care aceasta le-a dat, au fost interogați experții aduși de Agenția Internațională de Integritatea a Tenisului (ITIA), experți pe pașaportul biologic. Experții aduși de Simona sunt, de asemenea, profesori, oameni de știință. Oamenii cu background știintific destul de vast în acest domeniu al dopingului”, a completat Gabriela Andreiașu.