Vergil Chițac, la semnarea contractului noului stadion de la Constanța: Provocarea birocratică și blocajele, obstacol greu de trecut

Stadionul Gheorghe Hagi / SURSA FOTO: Farul Constanța

Stadionul Gheorghe Hagi / SURSA FOTO: Farul Constanța

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat semnarea contractului pentru noul stadion Farul din Constanța. La eveniment, organizat de Ministerul Dezvoltării, a participat și Gheorghe Hagi.

Primarul Vergil Chițac anunță semnarea contractului pentru noul stadion Farul Constanța

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat oficial semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru noul stadion Farul din Constanța. Valoarea acestui proiect de anvergură este de 379.000.000 lei fără TVA, iar cofinanțarea de la bugetul local Constanța se ridică la aproximativ 52.461.127,96 lei fără TVA. După semnarea acestui contract, urmează etapa propriu-zisă de construcție.

Primarul Chițac a subliniat că, în contextul investițiilor de asemenea amploare, birocrația și blocajele administrative au reprezentat principalele obstacole. Totuși, acesta s-a declarat mulțumit că aceste provocări au fost depășite și că proiectul poate avansa.

„Provocarea birocratică și a blocajelor de tot felul este obstacolul cel mai greu de trecut în orice investiție de mare anvergură. Mă bucur că am reușit să o depășim cu bine”, arată primarul Chițac într-o postare pe rețelele de socializare.

Noua arenă sportivă va avea o capacitate de peste 18.000 de locuri și va include un teren de antrenament pentru fotbal și atletism, cu o pistă de șase culoare și o tribună de aproximativ 1.000 de locuri.

Stadionul va face parte dintr-un complex sportiv modern care va beneficia și de amenajări exterioare, inclusiv promenade, alei, drumuri, platforme, rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători și oficialități.

La ceremonia semnării contractului de execuție, organizată la Ministerul Dezvoltării, a fost prezent și Gheorghe Hagi, considerat cel mai mare jucător din istoria României. Prezența sa a fost simbolică pentru acest moment, dat fiind că stadionul din Constanța va purta numele său, marcând o legătură specială între proiect și sportul românesc.

SURSA FOTO: Facebook, Vergil Chițac

Investiții în infrastructura sportivă din România

Semnarea acestui contract face parte dintr-un set mai amplu de investiții în infrastructura sportivă din România. Luni, Guvernul României a semnat contractele de finanțare pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi” din Constanța, stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești și a unui patinoar artificial în Sfântu Gheorghe.

Valoarea totală a acestor proiecte depășește un miliard de lei, toate fiind finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI), sub coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Pe lângă stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța, va fi construit și stadionul „Nicolae Dobrin” în Pitești, cu o capacitate de 15.200 de locuri și o suprafață desfășurată de peste 71.000 mp. Acesta va include un Centrul de copii și juniori FC Argeș, dar și spații de antrenament pentru sporturi precum lupte, box, judo și karate. Vor fi amenajate, de asemenea, spații comerciale, zone de alimentație publică și parcări.

Al treilea proiect major este un patinoar artificial ce va fi construit în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Acesta va avea o capacitate de 2.100 de locuri și o suprafață de peste 12.000 mp, fiind dotat cu un centru medical și de metodologie sportivă. Patinoarul va fi capabil să găzduiască competiții naționale și internaționale la cele mai moderne standarde.