Vergil Chiţac a spus recent că locuitorii din Constanța se plâng pe reţelele de socializare despre situația din municipiu, însă găsesc tot felul de scuze pentru a rămâne la vechile obiceiurile.
Vergil Chiţac pune piciorul în prag: Hai să privim realitatea în ochi. Ajunge cu mentalitatea asta păguboasă
Vergil Chiţac a scris luni, 8 noiembrie, că după aprobarea regulamentului de acces auto în zona istorică a Constanţei mai multe persoane au încercat să împiedice punerea acestuia în aplicare.
„Constanţa e un oraş fără o zonă pietonală decentă, iar unii vor să rămână aşa. După ce Consiliul Local a aprobat regulamentul de acces auto în zona peninsulară, un grup de vreo 20 de persoane s-a apucat să tragă sforile pentru a împiedica punerea acestuia în aplicare. Este vorba de familiile care au câte două, trei maşini şi care vor să şi le parcheze pe toate sub nas, şi de proprietarii de restaurante care vor să li se permită clienţilor accesul cu autoturismul până pe terasă, dacă se poate”, a scris primarul Constanței pe pagina sa de Facebook.
Chiţac este de părere că cetăţenii găsesc tot felul de scuze ca lucrurile să nu se schimbe
Potrivit primarului, oamenii se uită cu „invidie” la Cluj, Oradea sau Timişoara și după se plâng pe rețelele sociale despre situația din municipiu. Totuși, spune el, atunci când sunt propuse soluții, aceleași persoane găsesc „fel de fel de tertipuri pentru a rămâne agăţaţi de vechile metehne”.
„Hai să privim realitatea în ochi. Ne uităm cu invidie la Cluj, la Oradea ori la Timişoara, apoi venim să ne plângem pe Facebook de cât de rău e la Constanţa. Iar când vine vorba să schimbăm ceva concret în acest oraş, de pildă să îi punem în valoare centrul precum în orice alt loc civilizat din lumea asta, găsim fel de fel de tertipuri pentru a rămâne agăţaţi de vechile metehne. Ba că lucrările fac zgomot, ba că săpăturile fac praf, ba că nu ne mai putem parca toate cele 3 maşini în zona pietonală din centru.
Vreau să vă asigur încă o dată că nu voi ceda în faţa acestor comportamente care ne-au blocat în timp mai bine de 20 de ani. Ajunge cu mentalitatea asta păguboasă. Acum lucrăm pentru Constanţa aşa cum ar trebui să fie, nu după cum vor unii să fie. Pot urla ei cât vor, pentru că pur şi simplu nu au dreptate. Avem zeci de milioane de euro alocate pentru alt pavaj pietonal (cel de acum a fost distrus de maşini), am iniţiat regulamente pentru restaurarea imobilelor din peninsulă, avem investitori care au investit milioane ca să restaureze imobile din peninsulă, dar, aparent, nu vrem nimic din toate astea. Noi vrem maşini în faţa casei. Iar pe undeva e şi normal, din moment ce vechiul regulament acorda 3800 de avize de acces. Halal zonă pietonală”, a completat primar din Constanţa.
Totodată, el spune că aplicarea regulamentului de acces în zona istorică nu poate fi amânată decât de instanţă sau de Consiliul Local.
„Să lămurim: amânarea implementării regulamentului nu o poate dispune decât instanţa (pentru nelegalitatea acestuia) sau Consiliul Local (din lipsă de orice urmă de bun-simţ). Aşa că vă invit pe toţi constănţenii să vă spuneţi părerea, poate vă aud şi domnii consilieri: pe străduţele din zona peninsulară vreţi zonă pietonală sau parcare?”, a conchis Vergil Chiţac.