Casa de modă italiană Gianni Versace SpA are în plan revenirea pe profit în 2011 şi a început deja să ia primele decizii în acest sens: reduceri de preţuri şi concedieri. Astfel compania a anunţat că a încheiat primul acord preliminar cu sindicatele pentru a concedia o parte dintre angajaţii din Italia. De asemenea, casa de modă a lansat deja o colecţie pentru dame la un preţ mai puţin piperat. "Acestea sunt garanţiile că planurile noastre de reorganizare vor duce spre succ
Casa de modă italiană Gianni Versace SpA are în plan revenirea pe profit în 2011 şi a început deja să ia primele decizii în acest sens: reduceri de preţuri şi concedieri.
Astfel compania a anunţat că a încheiat primul acord preliminar cu sindicatele pentru a concedia o parte dintre angajaţii din Italia. De asemenea, casa de modă a lansat deja o colecţie pentru dame la un preţ mai puţin piperat. „Acestea sunt garanţiile că planurile noastre de reorganizare vor duce spre succes”, a explicat Gian Giacomo Ferraris, CEO-ul Gianni Versace.
Acordul semnat de sindicate şi de conducerea companiei prevede şi închiderea fabricii de accesorii din Burago, în apropiere de Milano, deschisă în urmă cu trei ani. Aici producţia va înceta definitiv pe 4 februarie anul în curs, după cum a declarat Ferraris. În ceea ce priveşte următoarele runde de negocieri, oficialul companiei a subliniat că acestea vor avea loc treptat până în luna iunie.În total, vor fi disponibilizaţi aproape 100 de angajaţi.
Casa de modă înfiinţată în 1978 de designerul italian Gianni Versace a anunţat încă din luna octombrie că va renunţa la 350 din cei 1.360 de angajaţi din întreaga lume.
„Scopul restructurărilor este de a menţine compania pe linia de plutire şi pentru a-i asigura viitorul”, a mai declarat CEO-ul Ferraris.
Haine de la 400 de euro
În ceea ce priveşte noua colecţie la preţuri mai mici, Ferraris a declarat că a fost creată exlusiv de Donatella Versace şi poartă, de asemenea, eticheta Versace Collection.
Preţurile pentru această linie destinată femeilor sunt cuprinse între 400 şi 1.000 de euro. Produsele sunt distribuite en-gros, adăugând un nou segmnt de piaţă pentru vestita casă de modă.