Vestea bună pe o aştepta întreaga omenire! Ce au descoperit oamenii de ştiinţă din Marea Britanie cu privire la evoluţiile coronavirusului?
“Boala pare să fie mai puțin severă, iar mulți oameni petrec un timp relativ scurt în spital”
John Bell, profesor de medicină la Universitatea din Oxford și consilier al guvernului britanic în domeniul științelor vieții, a vorbit recent, într-un interviu acordat BBC Radio 4, despre noul val de infectări cu COVID-19 provocat de tulpina Omicron.
Profesorul spune că scenele oribile întâlnite în precedentele valuri ale pandemiei sunt “acum istorie”, pentru că tulpina Omicron este mai puţin severă decât cele dinaintea sa.
“Boala pare să fie mai puțin severă, iar mulți oameni petrec un timp relativ scurt în spital. Nu au nevoie de oxigen cu debit mare, durata medie de ședere este aparent de trei zile, nu este aceeași boală pe care o vedeam acum un an”, a explicat profesorul John Bell, potrivit CNBC.
Număr record de cazuri noi şi de internări, însă decesele rămân la cote reduse
Totuşi, în Marea Britanie numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus sunt la valori record, iar internările în unităţile medicale au atins cel mai ridicat nivel din luna martie încoace.
Numărul persoanelor din secțiile de Terapie Intensivă care sunt vaccinate rămâne “foarte, foarte scăzut”, a atras atenţia John Bell. “Incidența formelor grave și a deceselor cauzate de această boală practic nu s-a schimbat de când ne-am vaccinat cu toții și asta este foarte important de reținut”, a adăugat acesta.
Probabilitate mai mică de internare în spital pentru cei infectaţi cu Omicron, faţă de Delta
Un studiu dat publicităţii recent de către Guvernul britanic vorbeşte şi el despre o probabilitate mai mică de internare în spital pentru cei care contractează tulpina Omicron, faţă de tulpina Delta.
Se estimează că persoanele cu Omicron au între 31% și 45% mai puține șanse de a se prezenta la departamentele de urgență, comparativ cu cele cu Delta, și cu 50% până la 70% mai puține șanse de a necesita internarea într-un spital.
Deocamdată, analiza este considerată “preliminară şi foarte incertă”, însă rezultatele se potrivesc cu cele ale cercetătorilor din Africa de Sud, precum şi cu cele venite dinspre Imperial College din Londra și Universitatea din Edinburgh.
Cu toate că decesele zilnice rămân la cote reduse, iar Omicron nu este la fel de severă ca alte tulpini ale COVID-19, experții în sănătate au avertizat în repetate rânduri că numărul mare de infecții ar putea duce la creșterea numărului de decese și la un sistem de asistență medicală copleșit.