Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 14 octombrie – 1 noiembrie, acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,46 milioane euro (6,95 milioane lei).
Potrivit instituţiei, au fost depistate 469 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre acestea 124 erau din judeţul Arad, 63 din Bucureşti şi 25 din judeţul Sibiu.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 4.164 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 5.858.400 de lei, din care 4.640.000 de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 858 de angajatori.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 3.019 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 1.091.750 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 436 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 187 au avut loc în Bucureşti, 53 în Timiş şi 40 în judeţul Argeş.
„Urmărind, în permanenţă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în ansamblul lor, prin conştientizarea angajatorilor şi a lucrătorilor asupra importanţei şi necesităţii respectării legislaţiei în domeniu, Inspecţia Muncii are o colaborare constantă cu organizaţiile patronale şi sindicale. Împreună, încercăm să identificăm, să analizăm şi să găsim cele mai eficiente metode de soluţionare a problemelor cu care ne confruntăm în domeniul muncii (…)”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.