Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că podul feroviar de la Grădiştea va fi refăcut, CFR Infrastructură publicând astăzi în SEAP anunţul pentru contractul de proiectare şi execuţie a acestui obiectiv.
„Pentru că nu uit niciodată de oamenii care mi-au fost alături la bine şi la greu, le dau o veste bună giurgiuvenilor: Podul de la Grădiştea se va reface! Pentru mine cuvântul dat oamenilor nu este o simplă vorbă în vânt. Fac tot ce ţine de mine ca să realizez acest obiectiv. Una dintre priorităţile mele este refacerea Podului de la Grădiştea, astăzi promisiunea devine realitate. CFR Infrastructură a publicat anunţul pentru contractul de proiectare şi execuţie a Podului de la Grădiştea”, a scris ministrul Cuc pe pagina sa de Facebook .
Potrivit acestuia, perioada de proiectare este de 4 luni, execuţia de 18 luni, iar garanţia pentru lucrări va fi de 60 de luni.
„Poate avem surpriza şi antreprenorul îl va termina chiar mai devreme. Este destul de aproape de minister, aşa că vizitele pe şantier vor fi destul de dese ca să mă asigur că vor fi respectate termenele şi lucrările vor fi de calitate. Am văzut nenumăratele mesaje legate de Podul de la Grădiştea şi am considerat necesar să-i anunţ pe toţi cei interesaţi care este stadiul acestui obiectiv, atât de important pentru giurgiuveni, dar şi pentru mine. Giurgiul trebuie să ştie că nu l-am uitat!!!!”, a mai scris ministrul Transporturilor pe pagina de socializare.
Podul de la Grădiştea nu mai este funcţional din anul 2005 când s-a prăbuşit din cauza viiturilor.
CFR infrastructură a publicat joi în SEAP anunţul privind lucrările aferente obiectivului de investiţie „Modernizarea liniei CF Bucureşti Nord – Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră” şi vizează redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş.
Potrivit anunţului din SEAP, lucrările aferente obiectivului de investiţie constau în proiectarea şi execuţia lucrărilor în conformitate cu legislaţia şi reglementările tehnice în vigoare. Lucrările sunt situate între Vidra şi Comana (inclusiv staţia Comana), între km 18+180 (capătul Y al staţiei Vidra) şi km 30+200 (capătul Y al staţiei Comana).
Valoarea totală estimată este 400 de milioane de lei fără TVA, compusă din servicii de proiectare de 11,2 milioane de lei, fără TVA şi de execuţie a lucrărilor de 388 milioane de lei, fără TVA.