Scriitorul britanico-american Aatish Taseer a menţionat într-o postare pe Twitter, între timp ştearsă, că bărbatul în vârstă de 75 de ani „a fost scos de pe ventilator şi vorbeşte (şi glumeşte)”, fapt confirmat de agentul autorului, Andrew Wylie.
Andrew Wylie a afirmat anterior că Salman Rushdie este conectat la ventilator şi şi-ar putea pierde un ochi după ce a fost înjunghiat în braţ şi în ficat în timpul atacului.
Autorul britanic de origine indiană, al cărui roman „Versetele satanice” a dus la ameninţări cu moartea din Iran în anii 1980, trebuia să susţină vineri un discurs la o conferinţă în New York când a fost atacat. Acesta a fost înjunghiat cel puţin o dată în gât şi o dată în abdomen, potrivit poliţiei, înainte de a fi transportat de urgenţă la spital.
Bărbatul care l-a înjunghiat a pledat sâmbătă „nevinovat” la acuzaţiile de tentativă de crimă şi asalt. Un avocat al lui Hadi Matar, de 24 de ani, a anunţat sâmbătă pledoaria clientului său la o audiere oficială într-un tribunal din vestul New York.
Cariera lui Salman Rushdie
Scriitorul şi-a început cariera la începutul anilor 1970 cu două cărţi lipsite de succes înainte de „Copiii de la miezul nopţii”, o carte despre naşterea Indiei, care a câştigat Booker Prize în 1981.
Autorul a trăit mulţi ani la Londra într-un program de protecţie al guvernului britanic după ce ayatollahul Ruhollah Khomeini a emis o fatwa în 1989, după ce romanul său „Versetele satanice” a fost acuzat de blasfemie.
În 1998, guvernul iranian guvernul iranian şi-a retras sprijinul pentru condamnarea la moarte şi Salman Rushdie a revenit gradual în viaţa publică, apărând chiar în filmul din 2001 „Bridget Jones’s Diary”.
Indexul privind Cenzura, o organizaţie care promovează libertatea de expresie, a relatat că s-au strâns bani pentru a suplimenta recompensa pentru uciderea lui Salman Rushdie în 2016.
Reacția lui Biden în urma atacului
Joe Biden a condamnat sâmbătă „atacul brutal” asupra scriitorului britanic şi american Salman Rushdie. Președintele SUA a salutat faptul că Rushdie nu a acceptat „să fie hărţuit sau redus la tăcere” şi împreună cu soţia sa Jill Biden „cu toţi americanii şi oamenii din întreaga lume se roagă pentru sănătatea şi recuperarea lui”.