În cursul zilei de vineri, după o întâlnire cu reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei, minsitrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că va apărea un pachet de testare a pacienților suspecţi de COVID-19 în cabinetele medicilor de familie pentru a depista persoanele pozitive. De asemenea, ministrul a anunțat că pachetul va conține și materiale de protecție pentru personalul medical.
Românii ar putea fi testați anti-COVID de către medicii de familie. Alexandru Rafila: Va permite administrarea tratamentului antiviral
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, că se conturează o soluţie pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie, menţionând că, în principiu, va exista un pachet de testare a pacienţilor suspecţi de COVID-19 în cabinetele medicilor de familie pentru a depista persoanele pozitive, precum şi posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale, care să permită un tratament antiviral.
Preşedintele Societăţii Naţionale pentru Medicina Familiei, dr. Dina Mergeani, a spus că aceste teste vor fi făcute de medicii de familie care doresc să se implice în acest demers.
„Am convenit posibilitatea – pentru colegii care pot şi vor – să poată testa pacienţii suspecţi de COVID în cabinetele lor. Va exista un pachet pe care Casa sau ministerul îl va achita pe testare, în aşa fel încât pacienţii să nu fie supuşi unor costuri suplimentare, să-i diagnosticăm cât mai rapid pe pacienţii pozitivi şi să oprim transmiterea pe cât se poate”, a afirmat dr. Mergeani.
Personalul medical va primi materiale de protecție
Ministrul Rafila a precizat că acest pachet este complet şi include materiale de protecţie pentru personalul medical.
„Pachetul referitor la testare este o manoperă completă: test, efectuare efectivă a testului şi materialele de protecţie pentru personalul medical. În afară de acest lucru, pentru persoanele pozitive va exista posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale, care să permită administrarea de tratament antiviral în ambulatoriu şi care să fie protectiv pentru pacienţi şi pentru personalul medical, ca să nu existe discuţii că tratamentul antiviral se acordă în condiţii empirice, fără o testare, fără o evaluare în prealabilă a pacientului”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Bilanţ COVID-19, 3 decembrie
Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.783.630 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.416 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.695.283 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.673 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 56.890 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.12.2021 (10:00) – 03.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 206 decese (113 bărbați și 93 femei), din care 23 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 206 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 la categoria de vârstă 60-69 ani, 72 la categoria de vârstă 70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.
196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 23 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Călărași, Dolj, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Suceava, Teleorman și Municipiul București, în luna octombrie 2021 și în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 183 de decese.
Din totalul de 206 pacienți decedați, 171 erau nevaccinați și 35 vaccinați. Cei 35 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.