Veste bună pentru cei care stau la bloc. Un fost director RADET a făcut anunțul. Locatarii pot cere bani dacă au sesizat aceste neregularități. Contractul prevede acest lucru. Ce trebuie să facă cetățenii pentru a primi despăgubiri.
Gabriel Dumitraşcu (PNL), fostul director RADET, a declarat, duminică, la Digi24, că bucureştenii care nu au căldură şi apă caldă pot cere despăgubiri. De asemenea, acesta a explicat și cum funcționează exact sistemul de încalzire al blocurilor.
Așadar, fostul direct a spus că apa de intrare a apei în bloc trebuie să înregistreze o temperatură cuprinsă între 55 și 60 de grade Celsius. Asta pentru ca cetățenii să resimtă în apartamente o valoare de 22 de grade Celsius. Iar acest lucru nu se întâmplă în anumite zone. De asemenea, acesta a mai spus că temperatura minimă la care apa trebuie să intre în bloc este de 55 de grade Celsius.
„Există un ordin al ANRE, există şi un contract între asociaţia de proprietari şi RADET, un contract de furnizare a energiei termice şi acolo există specificat: nu mai puţin de 55 de grade (să fie apa la intrarea în bloc – n.r.). Între 55 şi 60 de grade. Doar în cazuri extreme, limita ar fi atins 50 de grade pe o perioadă scurtă”, spune Dumitraşcu.
În plus, Dumitrașcu susține că în anumite locuri temperatura de intrare este de 37 de grade, iar acest lucru se întâmplă din cauza infrastructurii, o problemă ce nu poate fi rezolvată de azi pe mâine.
„Rezolvarea nu vine de pe azi pe mâine. Eu insist pe o soluţie chibzuită de rezolvare de vreo 5 ani. Din păcate nu s-a făcut nimic în acest sens. Ea pleacă de la lipsa de capacitate de producţie, pentru că, în fapt, ceea ce constatăm în calorifere este că nu avem suficientă capacitate pentru ca în condiţii de frig să asigurăm pe sistemul de transport şi distribuţie o temperatură care să ducă la o constare lejeră: 55 de grade apa la intrare în bloc. Deci apa caldă, agentul termic care intră în bloc, nu atinge această temperatură. Neatingând această temperatură, transferul termic prin corpurile de încălzit din calorifere, nu are cum să determine o temperatură de 22 de grade sau 20 de grade în apartamente”, explică Dumitraşcu.
Conducte vechi, de 50 de ani
Pe de altă parte, fostul director a precizat că această problemă este într-un fel normală, având în vedere că există conducte vechi chiar și de 50 de ani, iar pierderea este mult peste limita normală. Astfel, apa ajunge la bloc la temperatura de 37 de grade.
„Având în vedere că acum este la limită, se pierde prin conductele vechi de 30 – 40 – 50 de ani şi pierderea e mult mai mare decât cea normată, care ar trebui să fie undeva la 20-22%. Ea depăşeşte 30% în momentul de faţă. Exact această pierdere face ca temperatura de intrare în bloc să nu mai fie de 55 de grade, ci la 37 de grade”, mai spune Gabriel Dumitraşcu.
Fostul director RADET încurajează oamenii să ceară despăgubiri furnizorului de apă caldă, mai ales că actualul contract prevede acest lucru.
„Există o prevedere în regulament şi în contractul cadru care permite tuturor să se întoarcă împotriva furnizorului de energie termică. Nu mai este RADET acum, este Termoenergetica şi să solicite despăgubiri, compensaţii pentru lipsa de energie termică. Şi există normele clare. Eu chiar anul trecut am postat şi am popularizat o astfel solicitare. Sunt asociaţii de proprietari care au uzat-o şi au avut câştig de cauză în relaţia cu RADET”, a mai spus Dumitraşcu.
De la 1 Decembrie, noul operator regional de termie în Capitală este Termoenergetica.