Compania americană Apple a făcut un anunț care îi va binedispune pe fanii iPhone, informează Bloomberg.
Luna viitoare vor fi prezentate trei noi modele de iPhone, cu prețuri și mărimi diferite ale ecranelor.
Noul vârf de gamă al familiei iPhone de la Apple ar urma să aibă un ecran de 6,5 inchi, mai mare decât cel al Samsung Galaxy Note 9, în timp ce succesorul iPhone X va avea un ecran de 5,8 inchi. Ambele modele de top vor avea ecrane de tip OLED, scrie Mediafax.
Cel mai important model va fi însă un iPhone nou, mai ieftin, care va arăta ca iPhone X, dar cu un ecran de mai ieftin, de tip LCD, de 6,1 inchi, care va avea diferite culori şi margini de aluminiu.
Toate cele trei iPhone-uri vor include sistemul de autentificare Face ID. Cele două modele mai scumpe vor aduce o premieră pentru ecosistemul Apple: utilizatorii vor putea folosi simultan două cartele sim, susţin sursele Bloomberg.
În România, Apple vinde câteva sute de mii de iPhone-uri pe an şi atrage aproximativ un sfert din banii alocaţi într-un an de români pentru achziţia de smartphone-uri. Liderul pieţei locale este Samsung, cu o cotă de aproape 50% după încasări şi numărul de unităţi livrate.