Potrivit unui comunicat de presă al USR, poluarea aerului din vestul şi nord-vestul Capitalei este o problemă care trenează de ani de zile: compania susţine că nu este cauza poluării, iar autorităţile nu au soluţii la sutele de reclamaţii ale locuitorilor. Oamenii din cartierele afectate s-au mobilizat pe reţelele sociale, au organizat proteste, şi-au achiziţionat propriile aparate de măsurare a hidrogenului sulfurat care au indicat depăşiri de peste 100 de ori ale limitei, dar problema continuă. 

Deputatul Cornel Zainea, locuitor al „zonei afectate de mirosurile pestilenţiale”, reclamă mai multe încălcări ale legii, printre care nerespectarea distanţei de minimum un kilometru de cea mai apropiată zonă locuită, depozitarea de deşeuri nepermise sau faptul că autorizaţia nu stabileşte valori limită pentru toate substanţele poluante, a informat comunicatul. 

„Într-un stat normal, instituţiile statului ar veghea la respectarea legii şi ar proteja cetăţenii. În statul paralel cu normalitatea, construit de PSD, instituţiile statului protejează poluatorii. În acelaşi stat, cetăţenii sunt ţinuţi prizonieri în propriile case de mirosuri pestilenţiale şi nevoiţi să consume timp şi să-şi cheltuiască banii pentru un drept garantat de Constituţie: dreptul la un mediu curat. USR va lupta şi în instanţă pentru a restabili normalitatea, care în acest caz înseamnă să poţi deschide geamul fără teama inhalării hidrogenului sulfurat”, a declarat deputatul Cornel Zainea. 

Chemarea în judecată are ca scop anularea Autorizaţiei Integrate de Mediu a depozitului de deşeuri din Chiajna. Disconfortul olfactiv din zona depozitului afectează aproximativ 800.000 de bucureşteni din şapte cartiere, a menţionat sursa citată. 

USR citează un raport al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului care a monitorizat calitatea aerului în zona de influenţă a depozitelor de deşeuri Iridex Group şi Glina şi care arată că dintr-un total de 828 de determinări efectuate în perioada 31.07.2017 – 11.08.2017 în şapte puncte de prelevare din nord-vestul Capitalei, au fost înregistrate 92 de depăşiri ale concentraţiilor maxim admise de H2S. 

 

„De asemenea, Ministerul Sănătăţii a recunoscut, într-un răspuns adresat deputatului Cornel Zainea, că hidrogenul sulfurat de la gropile de gunoi afectează populaţia, dar nu a luat măsuri pentru a rezolva această problemă de sănătate publică. Expunerea repetată la hidrogen sulfurat duce la scăderea calităţii vieţii”, a mai susţinut USR, scrie Agerpres.

Chiajna, cea mai bogată comună

Analizând bugetele locale, bazate strict pe veniturile certe, inclusiv cotele din buget obligatorii, inclusiv cele pentru învățământ ori de natură socială, după caz (aziluri, stațiuni de tratament, orfelinate etc.), clasamentul arată în felul următor: Chiajna, Ilfov – 62-64 mil. lei, buget de venituri și cheltuieli; Florești, Cluj – venituri de 58,66 milioane de lei, cheltuieli – 60,587 mil. lei; Valu lui Traian Constanța – venituri de 35,8 mil. lei, cheltuieli de 33,74 mil. lei; Dragomirești Vale, Ilfov – venituri de 34,23 mil. lei, cheltuieli de 36 mil. lei;