Combinatul va beneficia în continuare de curent electric până la privatizare, a declarat, pentru Agerpres, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu.

”Aceasta este vestea bună pe care angajaţii de pe platforma chimică o pot primi. Partea amuzantă sau tristă este că în ziua în care cei de la Electrica reziliau contractul de furnizare a energiei electrice către Oltchim, iar eu şi ministrul Economiei, domnul Ariton, încercam să găsim soluţii pentru a nu se întâmpla un dezastru economic, afară în faţa Prefecturii ”colindătorii” manevraţi un pic de partidele de opoziţie îmi urau să ies afară, fiinţă extraordinară, mă rog este cunoscut acel slogan injurios. Dar lucrurile s-au rezolvat, până la privatizarea combinatului Oltchimul va primi curent”, a precizat Petre Ungureanu.

La începutul acestei săptămâni compania Electrica anunţase rezilierea contractului de furnizare de curent electric către Oltchim pentru o datorie de peste 100 de milioane de euro. După negocieri s-a stabilit că Oltchim va primi curent electric de la societatea Electrica Furnizare.

Electrica SA va dispărea de pe piaţa furnizării de energie deoarece Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut ca obiectul principal de activitate să fie transferat către Electrica Furnizare, firma care va fi privatizată până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an. Scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI la ultimele negocieri arată că Electrica SA va rămâne doar cu activităţile de citire a contoarelor, reglaj în sistemul energetic şi dezvoltarea unor proiecte eoliene.

Electrica SA deţine trei filiale de distribuţie a energiei – Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Distribuţie Muntenia Nord, trei filiale de furnizare şi o firmă de servicii şi mentenanţă Electrica Serv.
Citește și: Ministrul Economiei către Constantin Roibu: Găsește finanțare pentru Oltchim!