Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, joi, cu delegația de experți a FMI, condusă de Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria, aflată în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale.

Aceasta a declarat că țara noastră a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Potrivit Guvernului, pentru anul acesta, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, „în condițiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investițiilor, iar în 2020, creșterea economică este estimată la 5,7%”.

Dăncilă a mai menționat că datele Eurostat și INS au arătat o creștere PIB național, al doilea cel mai mare avans din UE pe primul trimestru al 2019.

„Chiar în această dimineață, Eurostat și Institutul Național de Statistică ne-au dat din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut. România înregistrează a doua cea mai mare creștere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Datele oficiale privind evoluția economică validează măsurile guvernamentale și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a spus premierul, potrivit comunicatului, citat de Mediafax.ro.

Eurostat a publicat, joi, datele privind economia UE. România a avut în primul trimestru al anului, în comparație cu perioada similară din 2018, a doua creștere economică din UE, de 5,1%, după Ungaria (5,2%) și înaintea Poloniei (4,7%), potrivit Eurostat.

INS a anunțat că economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier. PIB s-a majorat, în comparație cu ultmul trimestru din 2018, cu 1,3%.