Vești bune pentru tinerii fermieri chiar de la ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Este o premieră în România. Nu s-a mai introdus această măsură.
Aceștia vor beneficia de terenuri concesionate de la Agenţia Domeniile Statului în suprafaţă de 50 de hectare, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, potrivit Agerpres.
„Pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR „Instalarea tinerilor fermieri”, vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafaţă de 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, susţine Oros pe pagina sa de socializare.
De asemenea, bugetul alocat noii sesiuni de proiecte va avea două direcţii: una care să vizeze tinerii din România, iar cea de-a doua pe cei din Diaspora care doresc să se întoarcă în România şi să facă agricultură, „aspecte ce vor face obiectul unei negocieri cu Comisia Europeană în perioada imediat următoare”, a mai scris ministrul Agriculturii.
Într-un interviu acordat AGERPRES în luna decembrie, Oros declara că toată zestrea României gestionată de Agenţia Domeniilor Statului se află într-un Excel pe care oricine poate să îl modifice din greşeală sau din rea voinţă.
„La ADS este jale. Toate zestrea României gestionată de ADS este într-un Excel pe care oricine, fie din greşeală, fie din rea voinţă, poate să îl modifice. Am întrebat la ADS care este suprafaţa administrată, cât este intabulată şi cât este concesionată. (…) Avem în administrare 319.390 hectare, intabulate şi cadastrate 111.643 hectare, deci o treime, concesionate 230.424 de hectare, iar 90.000 de hectare sunt în diferite stadii de arendă sau situaţia lor este necunoscută. Am văzut şi redevenţele. Ele sunt între 300 şi 800 de kg de grâu/ha. Am întrebat şi câte hectare au fost concesionate tinerilor fermieri şi mi s-a răspuns: zero. Terminăm analiza destul de repede, avem deocamdată date parţiale. Vreau să primesc raportul final şi pe urmă anunţăm tot ce s-a găsit. O să vă transmitem exact de unde am pornit, pentru că, dacă vrem să facem strategii, trebuie să ştim pe ce stăm”, a subliniat atunci Adrian Oros