Pilula, care poartă numele de marcă Lagevrio, a fost dezvoltată de companiile farmaceutice Ridgeback Biotherapeutics și Merck, Sharp și Dohme. Marea Britanie a comandat deja 480.000 de cutii, iar primele livrări sunt așteptate chiar în această lună.
Autoritatea europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a decis să accelereze evaluarea medicamentului, înainte de o posibilă comercializare în UE.
„Acest antiviral va fi o completare excelentă la arsenalul nostru împotriva COVID-19, dar este vital ca toată lumea să continue să se vaccineze, în special cei eligibili pentru un rapel”, a declarat Secretarul pentru Sănătate și Asistență Socială, Sajid Javid, potrivit Science Focus.
Ce este Molnupiravirul
Medicamentul antiviral a fost dezvoltat inițial pentru a trata gripa. Deoarece este un medicament oral, poate fi luat acasă, în timp ce alte tratamente sunt administrate intravenos sau injectate de un profesionist din domeniul sănătății.
Medicamentul se administrează la pacienții cu COVID-19 ușor până la moderat, în decurs de 5 zile de la apariția simptomelor.
Cum acționează
Molnupiravirul acţionează prin perturbarea reproducerii virusului. Compania susține că antiviralul său a redus la jumătate spitalizările și decesele cauzate de Covid-19 la cei aflați în stadiile incipiente ale bolii. Deoarece Molnupiravir vizează ARN-ul pe care SARS-CoV-2 îl folosește ca elemente de bază, ar trebui să fie la fel de eficient împotriva tuturor variantelor de coronavirus.
„Acest mecanism de acțiune are unele limitări, de aceea medicamentul nu poate fi administrat femeilor însărcinate”, afirmă Penny Ward, profesor în medicină farmaceutică.
Cui i se va prescrie
MHRA a aprobat utilizarea Molnupiravirului pentru pacienții cu COVID-19 ușor până la moderat și cu cel puțin un factor de risc, cum ar fi obezitatea, vîrsta, diabetul sau bolile de inimă. Medicamentul poate fi oferit caselor de bătrâni și poate fi prescris pacienților vulnerabili de către medicii de familie.
Tratamentul va fi administrat atât pacienților vaccinați, cât și celor nevaccinați din Marea Britanie, ca parte a unui studiu național pentru a colecta mai multe date despre eficacitatea sa.
„Ca terapie orală, Molnupiravirul vine în completarea gamei de vaccinuri și terapii utilizate până acum pentru a contracara pandemia de COVID-19”, a declarat dr. Dean Y. Li, președinte al MSD Research Laboratories.