Croația sprijină aderarea României la Schengen
Croaţia este unul dintre susţinătorii activi ai aderării României la spaţiul Schengen, afirmă ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care efectuează marţi o vizită la Zagreb.
Oficialul român a primit asigurări din partea omologului său de tot sprijinul, atât în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cât şi în relaţia cu partenerii europeni.
„Cooperarea dintre România şi Croaţia în domeniul afacerilor interne este foarte bună. Mă bucur să mă aflu astăzi la Zagreb şi să dau curs invitaţiei adresate de către omologul şi prietenul meu, domnul ministru Davor Bozinovic.
Vizita este un prilej foarte bun pentru a consolida relaţia dintre România şi Croaţia pe care am dezvoltat-o în ultimii ani în domeniul afacerilor interne şi de a avea un schimb foarte util de opinii cu privire la provocările actuale cu care ne confruntăm”, a transmis Lucian Bode într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, „dialogul în domeniul afacerilor interne este excelent şi se desfăşoară la toate nivelurile instituţiilor” din cele doua state. De asemenea, Lucian Bode a punctat faptul că cele două țări au poziții „comune sau foarte apropiate” privind agenda regională, europeană și internațională.
Viziuni similare și poziționări comune
„Împărtăşim viziuni similare şi poziţionări comune sau foarte apropiate în privinţa majorităţii aspectelor ce privesc agenda regională, europeană şi internaţională.
Împreună cu omologul meu, unul dintre cei vechi membri ai Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, am abordat teme europene de interes comun, precum azilul şi migraţia, aderarea României la spaţiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea poliţienească şi situaţiile de urgenţă, precum şi alte aspecte privind evoluţiile de securitate din regiune.
În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, am subliniat în cadrul discuţiilor avute aşteptarea noastră ca, în cursul acestui an, România să devină stat membru Schengen. (…)
Discuţiile foarte bune şi constructive pe care le-am avut în cadrul acestei vizite au reconfirmat încă o dată excelenta relaţie de colaborare dintre ministerele noastre”, a mai scris Bode.