Prim-ministrul Nicolae Ciucă a vorbit miercuri, 3 mai, despre supraimpozitarea veniturilor, subliniind că nu s-a vorbit niciodată despre aplicarea acestei măsuri în sectorul privat.

”Este a nu ştiu câta oară când repet că această măsură nu a cuprins şi mediul privat, atunci când au avut loc discuţiile. De atunci până acum urmează să aibă loc analize la nivelul structurilor de specialitate şi când vor veni cu propunerile şi cu elementele de consecinţe şi efecte pe care le vor produce vom lua o decizie”, spune șeful Guvernului de la București.

Nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește sporurile

De asemenea, premierul a mai spus că nu s-a luat nicio decizie cu privire la sporurile salariale, adăugând că nu este nevoie ca autoritățile să vină cu informații care să panicheze oamenii.

”Am subliniat şi subliniez din nou, nu trebuie să venim cu anumite informaţii care nu au altă menire decât sî sperie oamenii, ori oamenii nu au de ce să se sperie. Suntem pe un trend ascendent, avem creştere economică previzionată şi pentru anul acesta. Măsurile noastre sunt unele de cumpătare nu de a-i afecta pe oameni. Urmează să le prezinte ministrul Finanţelor, după ce le prezintă ministrul, le analizăm în coaliţie şi după ce le analizăm în coaliţie venim spre aprobare în Guvern, cele care fac menirea aprobării prin Guvern”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Măsurile vizează încadrarea în ținta de deficit

Nu în ultimul rând, prim-ministrul Nicolae Ciucă a mai spus că aceste măsuri de chibzuială au ca scop încadrarea în ținta de deficit.

”Măsurile pe care le avem în vedere atât cu chibzuirea cheltuielilor bugetare, cât şi cu creşterea gradului de colectarea vizează tocmai încadrarea în ţinta de deficit. Azi am subliniat că instituţiile internaţionale au menţinut şi ridicat pe alocuri ratingul de ţară pt România, motiv pentru care nu cred că ne putem permite anul acesta să nu ne încadrăm în ţintele de deficit”, spune premierul.

Întrebat cu privire la riscul ca România să nu se încadreze în țintele de deficit, șeful Executivului de la București a spus că au fost luate toate măsurile pentru ca țara să rămână pe trendul ascendent.

”Politice economice şi măsurile luate la nivelul guvernului ne-au permis să rămânem în acest trend ascendent”, a mai spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.