Veste bună pentru toată România! Anunțul făcut chiar de Nicolae Ciucă: Vom lua decizia astăzi

Sursă: Facebook, Guvernul României

Veste bună pentru toată România! Premierul Nicolae Ciucă a anunțat la începutul şedinţei Executivului că Guvernul va aproba în curând operaţionalizarea REpower EU, obiectiv care va asigura fondurile necesare în vederea realizării de noi surse de energie.

Guvernul va aproba în curând operaţionalizarea REpower EU. Nicolae Ciucă: Vom lua decizia astăzi

În acest context, premierul a amintit de faptul că este vorba despre un obiectiv asumat şi coordonat foarte bine la nivelul instituţiilor europene.

„În şedinţa de Guvern de astăzi vom lua decizia prin care asigurăm operaţionalizarea REpower EU. Este, de asemenea, un obiectiv asumat şi coordonat foarte bine la nivelul instituţiilor europene.

Vom avea fonduri asigurate, astfel încât să putem să asigurăm îndeplinirea obiectivelor de tranziţie verde şi, desigur, obiectivelor prin care să putem să asigurăm realizarea de noi surse de energie şi, bineînţeles, obiectivul principal – realizarea independenţei energetice”, a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit premierului, prin aceste măsuri, după ce va fi aprobată şi cea de-a doua cerere de plată din PNRR, România va avea la dispoziţie 9,2 miliarde de euro la începutul anului 2023.

„Aceşti bani putem să-i folosim atât în proiectele guvernamentale, cât şi în proiectele autorităţilor locale”, a completat Nicolae Ciucă.

UE a ajuns la un acord pentru planul de investiții în energie REPowerEU

Amintim că anunțul premierului a venit după ce Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns miercuri dimineață la un acord privind forma finală a planului REPowerEU prin care statele membre vor putea accesa în total 20 de miliarde de euro pentru investiții în energie.

Potrivit europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan, România va beneficia de 1,39 de miliarde de euro.

„Cea mai bună veste este că am reușit să obținem un acord privind Planul REPowerEU înainte de finalul anului, așa cum ne-am asumat. Acest lucru înseamnă că REPowerEU va intra în vigoare la începutul anului viitor. Prin intermediul acestui nou fond punem la dispoziție aproximativ 20 de miliarde de euro pentru a sprijini statele membre, oamenii, întreprinderile și regiunile care se confruntă cu efectele crizei generate de invazia Rusiei în Ucraina.

România va primi din acest fond 1,39 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă.

Aceste fonduri nerambursabile se vor adăuga celor aproximativ 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja pentru Planul Național de Redresare și Reziliență din Mecanismul European de Redresare și Reziliență”, a spus Siegfried Mureșan.