Vasile Dîncu analizează situația de la granița Ucrainei cu Rusia
Declaraţiile ministrului Apărării au fost făcute la Cluj-Napoca, unde a vizitat Comandamentul Diviziei a 4-a „Gemina”, cea mai importantă unitate militară din nordul României. În acest context, Vasile Dîncu a subliniat faptul că negocierile politice sunt cheia rezolvării situaţiei de la graniţa Ucrainei cu Rusia.
„Nu există nici un pericol din punctul acesta de vedere. Ce aţi văzut şi dvs în ultima vreme şi care a putut să pară ca fiind o creştere a riscului a fost faptul că comandamentele NATO, faptul că politicienii, inclusiv preşedintele Biden au intensificat discuţia, negocierea cu Federaţia Rusă, Rusia fiind o ţară în care este concentrată puterea şi decizia şi atunci orice strategie politică trebuie să intensifice mesajele cu cei de la vârf, cu cei care ar putea să ia decizii. Este un proces complex de negociere, în acest moment există premise pentru ca negocierile să meargă mai departe şi să nu ajungem la un eşec politic în negocieri”, a declarat Vasile Dîncu.
Vasile Dîncu, reacție la adresa lui Putin din scaunul de ministru al Apărării
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit anterior despre tensiunile actuale din aproprierea frontierelor țării noastre. Acesta a afirmat că „Rusia reprezintă în acest moment o amenințare pentru întreg spațiul estic la NATO, inclusiv pentru România, în contextul actualelor tensiuni cu Ucraina, dar Alianța Nord-Atlantică este pregătită și are scenarii și planuri pentru orice situație.”
Întrebat dacă există posibilitatea unei confruntări militare între Ucraina și Rusia, social democratul a explicat că momentan nu trebuie să ne îngrijorăm pentru apariția unui asemenea scenariu.
„Este o situație complicată din punct de vedere strategic, însă dincolo de faptul că trebuie să fii mereu pregătit pentru o situație de criză, pentru o surpriză strategică pe care o poate face Rusia, de exemplu, dincolo de aceste lucruri, nivelul de alarmă, să zicem, este unul coborât, din perspectiva asta. Există un pachet de negociere în acest moment între Statele Unite și Rusia.
Noi suntem în jurul constituirii a două concepte strategice foarte importante: unul este cel european, de busolă strategică, se discută între noi, negociem în fiecare zi cu țările europene și care va fi definitivat undeva în luna ianuarie – și e o presiune pe Europa din perspectiva asta, și conceptul strategic al NATO, care va veni în luna iunie, la summitul de la Madrid. Asta înseamnă că Rusia și alte țări care au devenit în ultima vreme mai agresive în acțiunea lor – alte țări, cum este China, au pătruns recent, în ultimii ani, ca mare jucător strategic și militar – caută să-și mărească influența și să influențeze cumva acest tip de concept strategic pe care îl vom naște noi, țările din NATO, anul viitor”, a spus acesta.