Președintele Klaus Iohannis a venit cu asigurări despre aderarea României la spațiul Schengen. Acesta a subliniat că probleme trebuie rezolvată în acest an, iar autoritățile rămân optimiste, în contextul în care țara noastră „are un sprijin masiv” din partea statelor membre ale UE.
Președintele a transmis un mesaj de ultim moment după întâlnirea cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Potrivit informațiilor transmise de Klaus Iohannis, România a cerut să devină parte a spațiului Schengen încă de acum aproape 12 ani și a îndeplinit condițiile „foarte repede”.
Klaus Iohannis oferă informații de ultim moment despre aderarea la Schengen
„Acest lucru nu a fost posibil timp de mulți ani fiindcă au existat rețineri în unele state membre, rețineri legate în principal de statul de drept, acel mecanism de cooperare și verificare a dat de gândit și am fost în situația bună de a putea încheia acest mecanism de cooperare și verificare în toamna anului trecut, fiindcă România a îndeplinit între timp absolut toate condițiile pentru a fi considerat un stat de drept.
Acest lucru a redat românilor speranța că va exista un vot pozitiv, afirmativ pentru acceptarea în spațiul Schengen. Din păcate nu s-a întâmplat așa în decembrie, când Austria nu a fost de acord cu intrarea României. Nu a fost un vot împotriva României, ci a fost un vot care trebuia să tragă atenția asupra pericolului migrației ilegale”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a ținut să sublinieze că migrația ilegală din și prin România nu există
De asemenea, președintele a ținut să sublinieze că migrația ilegală din și prin România nu există, dar „am înțeles că există o problemă și am început să ne implicăm masiv pentru a veni în ajutorul tuturor celor care au un impact din cauza acestei migrații”.
Au avut loc mai multe discuții prin care s-au clarificat multe teme, „s-au rezolvat unele” și România a propus unele proiecte pilot „pentru a ne mișca mai rapid în această zonă.
Un proiect pilot care a fost agreat cu Comisia Europeană se va desfășura la granița României cu Serbia și va dovedi cum se poate manageria mai eficient procesul de identificare /returnare a migranților ilegale. Toate aceste lucruri ne fac să rămânem optimiști și credem că problema aderării României la Schengen trebuie rezolvată în cursul acestui an”.
Klaus Iohannis a spus că problema trebuie rezolvată, în contextul în care „suntem pregătiți și dovedim acest lucru” și pentru că anul viitor vor avea loc multiple alegeri, printre care și cele europene, și „nu considerăm că în 2024 această chestiune poate fi rezolvată în condiții bune. Rămânem foarte conectați la problemă, continuăm discuțiile. (…) România are un sprijin masiv din partea statelor membre ale Uniunii și credem că până la finalul acestui an chestionate fi rezolvate pozitiv”.