Președintele a reacționat după ce PSD a propus suprataxarea companilor. Astfel, Klaus Iohannis spune că nu este de acord cu măsura respectivă, deoarece nu i se pare corectă sau utilă.
Klaus Iohannis, despre suprataxare: Nu se introduce așa ceva
În acest context, Klaus Iohanis a subliniat că „este bine sa facem diferența între măsurile care chiar se adoptă și se pun în practică” și „discuțiile care sunt discuții politic”. Totuși, spune președintele, „asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala și amestecate”.
„Deocamdată este bine sa facem diferența între măsurile care chiar se adoptă și se pun în practică – și vedem aceste lucruri în aceste zile, sunt acte normative ale Guvernului care stabilesc ce se va întâmpla cu bugetul pe anul viitor, cu taxele, cu impozitele -, și discuțiile care sunt discuții politic.
Dar asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala și amestecate. Deocamdată, am spus, s-a spus și se respectă, că nu vor fi majorate taxe și impozite și nu vor fi introduse altele noi. Mie, personal, acest impozit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, ca să mă exprim foarte clar. Dar, evident, în coaliție se vor discuta aceste chestiuni. Fapt este că acum nu se introduce așa ceva. Deci, nu are rost să umflăm o temă care a fost o temă de discuție în coaliție fără să fie aplicată practic”, a declarat Klaus Iohannis în ziua de joi, 16 decembrie, la Bruxelles.
Discuțiile din coaliție vor continua
De asemenea, președintele a subliniat că este „foarte clar că discuțiile în coaliție vor continua”. Totuși, acest lucru „nu este un lucru rău”, spune Iohannis.
„Eu cred că este un lucru bun și natural. Mai ciudat mi s-ar părea să fie un partid social democrat și un partid liberal și să nu discute despre aceste lucruri. Trebuie discutate, trebuie clarificate, și, până în momentul de față, impresia mea este că s-a ajuns la concluzii rezonabile și Guvernul se mișcă până acum foarte bine”, a completat Klaus Iohannis, înainte de a fi întrebat despre modul în care este construit bugetul pentru anul viitor și dacă este încrezător că îl va promulga până la sfârșitul anului.
„Haideți mai întâi să vedem primul draft al acestui buget. Nu va fi un buget de mare cheltuială. Fiindcă, dacă vrem să ne încadrăm în deficitul pe care ni l-am propus, și vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist. Am discutat în câteva rânduri cu premierul despre acest lucru și este, cel puțin la nivel de Guvern, foarte clar, că bugetul trebuie să fie unul realist, clar și bine fundamentat. Asta este ce aștept eu de la acest buget și, evident, dacă va fi construit așa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio problemă în a promulga un astfel de buget”, a conchis Klaus Iohannis.
PSD nu renunţă la taxa de solidaritate
Anterior, Marcel Ciolacu a explicat faptul că PSD nu renunţă la ideea introducerii unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de lei şi care să reprezinte 1% din profitul marilor companii.
„Să vină o taxă de 1% din cifra de afaceri, o taxă de solidaritate. Va fi găsită o destinaţie clară numai pentru sănătate şi învăţământ. Acei bani se colectează, se anunţă suma şi acei bani să se folosească numai în aceste două domenii
Am discutat cu prim-ministrul că trebuie găsită o destinație clară. Le dai destinaţie prin bugetul de stat”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.